Arta de a iubi (1)

"Fata: Bă, tu chiar ai iubit şi luna şi păsările şi vântul, chiar şi zilele în care ai fost trist? Lumea asta e atât de rea uneori, cum poţi tu s-o iubeşti?
Băiatul: Aşa m-am născut. De fapt aşa ne-am născut cu toţii, numai că unii sunt prea laşi ca să iubească. Un eşec îi împinge la renunţare. Iar renunţarea înseamnă că trăiesc degeaba până la sfârşitul vieţii lor." - replici din piesa de teatru [o staţie...], scenariu de Ştefan Peca

Mai frustrant decât eşecul în dragoste este eşecul în răzbunare, spune poetul Ionuț Popa. Ce este dragostea? Ce este iubirea? Ce este eșecul? De ce se întâmplă toate ciudățeniile astea? Și cel mai important, de ce ni se întâmplă chiar nouă?
Erich Fromm, psiholog și filozof, în cartea Arta de a iubi scrie următoarele:" Iubirea nu este un sentiment de care să se poată bucura oricine, indiferent de gradul său de maturitate... tentativele omului de a iubi vor fi sortite eşecului, dacă nu va încerca, cât se poate de activ, să-şi dezvolte personalitatea deplină, astfel încât să ajungă la o orientare productivă; că satisfacţia în iubirea individuală nu poate fi atinsă fără capacitatea de a-ţi iubi aproapele, fără o autentică smerenie, fără curaj, credinţă şi disciplină. Într-o cultură în care calităţile acestea sunt foarte rare, dobândirea capacităţii de a iubi rămâne de asemenea, inevitabil, o realizare rară. Şi într-adevăr, putem să ne întrebăm fiecare câte persoane care iubeau cu adevărat am cunoscut". Tot același autor mai subliniază și faptul că iubirea este posibilă doar dacă două persoane comunică din centrul existenţei lor. A iubi înseamnă să te angajezi fără garanţie, să te dăruieşti în totalitate în speranţa că iubirea ta va produce iubire în persoana iubită. Iubirea este grija activă pentru viaţa şi creşterea a ceea ce iubim.
Înainte de toate trebuie să știm să conștientizăm corect. Corect și profund în același timp. Doar astfel putem deschide porțile potrivite spre ceva superior. Trebuie să știm să ne vedem atât pe noi înșine cât și pe cei din jurul nostru. Trebuie să știm să observăm și să înțelegem. Cel mai important lucru este faptul că trebuie să știm să ne înțelegem pe noi înșine. Dacă reușim atunci îi vom putea înțelege și pe cei din jur. Pentru început dacă știm să ne acceptăm pe noi înșine, să ne vedem propriile noastre defecte și calități simultan, doar atunci vom fi în stare să vedem partea bună sau mai puțin bună în ceilalți. Până atunci, fără să avem habar de aceste noțiuni, totul este doar vorbărie ieftină și praf în bătaia vântului.
Fiecare dintre noi avem defecte și vicii. Unele mai mult sau mai puțin dăunătoare. Fiecare dintre noi ducem în adâncurile noastre o luptă despre care puțini știu, sau poate că nimeni în cazul multora. Cel mai ușor este să arătăm cu degetul spre alții și să aruncăm cu tot felul de reproșuri și jigniri. Este ușor să ne batjocorim unii pe alții pentru stilul de viață sau pentru orice altceva mai mult sau mai puțin semnificativ. Dacă ne-am înțelege cu adevărat, și am încerca să ne acceptăm așa cum suntem, fără restricții și prejudecăți, n-ar mai fi nevoie de jigniri și de degete care arată. Respectul este abilitatea de a vedea o persoană aşa cum este, de a fi conştient de individualitatea sa unică. Respectul înseamnă grija ca cealaltă persoană să crească şi să se dezvolte aşa cum este. Că vorbim de respect, iubire sau de alt termen, mai bine am formula totul într-un singur cuvânt: compasiune.

Despre compasiune s-a vorbit atât de mult în trecut. Începând de la Buddha și până la Sigmund Freud sau Alan Watts, atâția au încercat să explice această noțiune, sub diverse forme, prin diverse formulări, mai mult sau mai puțin poetice. Nu există o definiție concretă pentru compasiune. O să enumăr totuși câteva tentative de definiții. Arthur Schopenhauer spunea despre compasiune că este baza moralității. Victor Frederick Weisskopf spunea că existenţa umană se bazează pe doi piloni: compasiunea şi cunoaşterea; compasiunea fără cunoaştere este ineficientă iar cunoaşterea fără compasiune este inumană. Marele scriitor rus Feodor Mihailovici Dostoievski spunea despre compasiune că este principala, poate chiar unica lege a existenţei pentru întreaga umanitate. Dalai Lama spune despre compasiune, că aceasta împreună cu dragostea sunt baza păcii în lume, la toate nivelurile. Totuși, definiția sau citatul meu preferat rămâne cel dat de Buddha: abia atunci când omul are compasiune faţă de toate fiinţele vii, se poate numi nobil.
Cu toate acestea, totuși intră în discuție și un mare opozant al celor enumerate: eșecul. Odată cu eșecul apare și frustrarea, după aceea stările negative de culori din ce în ce mai închise, începând de la depresie și până la insomnie. Eșecul este în principal declanșat de frică, teama de necunoscut sau teama de consecințe. Te duci într-o luptă dar nu ești sigur dacă te mai reîntorci sau nu. Bineînțeles că la o astfel de atitudine scade încrederea în propriile forțe. Nu mai ești stăpân pe tine însuți, iar după o vreme cam toate îți scapă printre degete. Atunci apar cele mai negre gânduri. Compasiunea se înlocuiește cu furie, o furie care te orbește atât de tare încât capeți putere cât n-ai avut vreodată. Cu o astfel de putere și cu mintea întunecată ești capabil de orice, fără teamă de consecințe.

Eșecul este sinonim cu dezamăgirea. Se manifestă atât la bărbați cât și la femei. Depinde totul de personalitate și de caracter. Scriitorul austriac Stefan Zweig spunea că nu există durere mai nimicitoare pentru sufletul unei femei decât aceea de a se fi dăruit întreagă, trup și suflet unui bărbat nedemn de iubirea ei. Dar totuși cum se poate îmtâmpla una ca asta? De ce cad femeile într-o astfel de capcană? O explicație ar fi că acel bărbat nedemn de iubirea din citatul de mai sus, are cumva norocul ca să spun așa, să fie la locul potrivit și la momentul potrivit. E posibil ca femeia să treacă printr-o perioadă grea din cine știe ce motive (suferință sufletească, pierderea cuiva drag, divorț, etc.), iar la un moment dat să simtă nevoia de afecțiune și de "căldură sufletească". Dată peste cap cu tot felul de vorbe, femeia cade în capcana bărbatului profitor. Crede că ceea ce face e bine, iar alegerea e ceea potrivită. Pe moment totul e frumos, primește afecțiunea și atenția de care are nevoie, dar toate acestea se vor schimba pe viitor. Mai târziu sau mai devreme bărbatul își va dezvălui adevărata identitate, iar atunci femeia va suferi enorm văzând ce a făcut. Pentru câteva clipe în rai urmează o veșnicie în iad. Dar să nu credeți că doar femeile pot comite astfel de greșeli. Aceeași greșeală fatală comit și bărbații, atunci când cad pradă seducției. Atunci când principiile morale și jurământul sunt date la o parte și intră în scenă înșelatul. Pentru câteva clipe plăcute, bărbatul își dă la o parte soția, față de care era fidel, și față de care a făcut atâtea promisiuni. Ce mai contează toate principiile, oricum sunt doar vorbe, nu-i așa? Capul sus! Nu e sfârșitul lumii din fericire. Au trecut mulți oameni prin așa ceva, din păcate. Nu e sfârșit de lume după cum spuneam.

Pentru orice problemă este o rezolvare doamnelor și domnilor. Femeia care a trecut printr-o astfel de experiență de umilință nu trebuie să creadă că totul e pierdut. Din contra, nimic nu e pierdut. Probabil o să spuneți că timpul a fost pierdut, cu persoana nepotrivită. Asta e, nu avem ce face. Timpul oricum se duce, vrem nu vrem. Amintirile indiferent că sunt frumoase sau nu, tot amintiri râmăn. E domeniul trecutului, iar trecutul s-a dus și nu mai revine veac. Ideea de a trăi în trecut este o formă de plafonare psihică, care cu timpul duce la depresie.

Niciodată nu e prea târziu să vă refaceți viața doamnelor. Trebuie să luați doar hotărârea corectă și să puneți punctul pe i. Atâta tot. Simplu ca bună ziua. Sunt cât se poate de conștient de faptul că în realitate aceste vorbe sunt greu de aplicat. Cel mai probabil, marea majoritate nici nu o să reușească vreodată să le aplice, din păcate. E nevoie de foarte multă ambiție și de o hotărâre serioasă. Aceste lucruri sunt valabile și pentru bărbați. Să nu credeți că bărbații sunt insensibili. Din contra, un bărbat îi mult mai sentimental decât o femeie. Diferența e că femeia știe să-și ascundă puțin mai bine ceea ce simte, pe când bărbatul se trădează singur de cele mai multe ori. Un bărbat rănit sufletește tinde spre singurătate. Din cauza eșecurilor și a dezamăgirilor, bărbatul devine un lup singuratic și probabil mult mai sentimental decât era înainte. John Maxwell spune următoarele: "Eșecul ar trebui să ne fie profesor, nu gropar. Eșecul înseamnă întârziere, nu înfrângere. Este un ocol temporar, nu o fundătură". Ușor de spus, dar mai greu de aplicat, nu-i așa? Eșecul este pur și simplu ocazia de a începe din nou, de data aceasta cu mai multă inteligență, așa cum spunea Henry Ford. Din această cauză, în toate doctrinele orientale, în special în budism, se pune accentul pe ideea de iubire necondiționată. Necondiționată pentru că dacă există cel puțin o singură condiție o să fie și așteptări. Dacă nu ai așteptări atunci nu ai nici surprize, adică dezamăgiri. Nu lași lucrurile în voia întâmplării, poți interveni sub o oarecare formă, doar că ești în același timp ești conștient de mai multe feluri de finaluri. Într-un final la asta se rezumă arta de a iubi: neimplicare emoțională excesivă, iubire necondiționată și conștientizare. În principiu e vorba de echilibru, atât pe plan emoțional cât și pe plan sentimental.

Va urma o continuare pentru acest articol...

"Dragostea poate fi uneori magie, dar magia poate fi uneori...doar o iluzie". - Javan