Monday, December 31, 2018

Vechiul an, noul an... același an

"Dacă iubeşti, e sărbătoare în fiecare zi. Deci sărbătoriţi cum vreţi, unde vreţi, când vreţi şi cu cine vreţi!" - Autor anonim

Având în vedere că toată lumea trimite pe mesaje cu "La mulți ani" și cu tot felul de texte preluate din alte părți, doar de dragul tradiției sau pentru că așa e la modă, m-am decis să scriu și eu un articol pe această temă, bineînțeles ca să țin pasul cu moda și cu tradiția. Normal că o să primesc critici pentru îndrăzneala de a scrie un astfel de articol, dar sincer chiar nu-mi pasă. M-am obișnuit deja cu titluri precum demodat, retras, mult prea gânditor. M-am obișnuit și să fiu întrebat că ce beneficiu îmi aduce mie treaba aceasta, de ce trebuie să scriu chestii de genul acesta, de ce trebuie mereu să mă opun, de ce trebuie să văd lucrurile diferit, de ce nu mă pot în sfârșit și eu adapta și să respect tradiția și tot ce mă înconjoară. Fraților, n-am treabă cu nimeni, să ne înțelegem de la bun început. Ce scriu eu aici sunt pur și simplu gândurile mele, ideile mele, felul în care văd eu lumea. Nu am cerut niciodată nimănui să mă urmeze, nici n-am s-o fac vreodată. Fiecare are liberul arbitru, poate judeca ce să aleagă să facă sau să creadă. În fine, nu asta este subiectul articolului, ci ce cred eu despre revelion și tot spectacolul acesta ieftin.
E 31 decembrie, a trecut un an, indiferent că o fost bun sau rău. A trecut și gata, fapta e consumată. Mâine o fi 1 ianuarie, cu alte cuvinte viitorul. E deja aici și ne bate la ușă. Acum e momentul pentru marile petreceri, distracții, marile evenimente la care bineînțeles că nu pot lipsi petrecăreții tradiționali. Acum e momentul să uităm de griji, de probleme, acuma trebuie sparte sticlele și lăsată șampania să curgă. Cu alte cuvinte acum e momentul ca petrecăreții să profite de ocazie și să nu ierte nici o sticlă și nimic ce le pică în cale. Marea majoritate în astfel de momente își arată adevărata identitate, din păcate. Guvernele și autoritățile organizează concerte și petreceri, toate pentru a distra publicul. E precum o momeală întinsă pentru viitoarea pradă. Dacă întinzi o plasă bună, normal că peștii o să intre în ea. Petrecăreții, sau publicul, mulțimea, pentru că de ei e vorba, o să se simtă bine la astfel de evenimente. Dar ei nu pot înțelege ideea reală din spatele acestor evenimente. Lumea de rând, mulțimea, plebea, cum vreți să-i spuneți, trebuie cumva supusă, iar pentru aceasta se folosește manipularea. Dacă un popor este ținut în teamă atunci acesta automat se va supune. Guvernele și toate organizațiile guvernamentale și non-guvernamentale, toate au același interes: să vadă lumea ocupată. Furnicile trebuie să muncească într-una, trebuie să alimenteze și să mărească mușuroiul lacom și nesătul; ca să facă acest lucru regina mușuroiului trebuie să le țină în teamă, că există pericolul ca o altă populație de furnici să apară și să facă prăpăd. Astfel furnicile se supun orbește, fortifică într-una mușuroiul. Cu alte cuvinte: poporul muncește și are ocupație, iar ca răsplată din când în când se organizează câte un concert în aer liber cu ocazia a nu știu ce sărbătoare. Oamenii sunt ținuți cu bună știință departe de adevăr, de problemele fundamentale. Ne distrăm, bem, mâncăm, chefuim de ne rupem, dar ignorăm faptul că în Coreea de Nord de pildă încă există lagăre de concentrare, nu ne pasă că în Africa încă se moare de foame și de sete, nu ne pasă că pe cealaltă parte a globului hectare întregi de păduri ard, nu ne pasă nici de tsunami sau tornade care lovesc țările asiatice; nu ne pasă de nimic din toate acestea, pentru că nu sunt problemele noastre. Nu ne pasă pentru că suntem învățați să nu ne pese, asta se cultivă în noi de mici, astfel suntem crescuți, asta se vrea de la noi să devenim. Într-o astfel de lume rece, trebuie să stăm cu mințile departe de problemele esențiale, trebuie să ne concentrăm pe carieră, pe bani, pe producție, să devenim cineva important, să așteptăm beneficii, să vrem recompensă pentru orice. Trebuie să ne distrăm cu ocazia marilor sărbători și să ne îndopăm cu o grămadă de mâncare din lanțurile de supermarketuri. Trebuie să ignorăm poluarea și nu trebuie să iubim natura, trebuie doar să putem supraviețui, să facem loc multinaționalelor și să ne închinăm în fața corporațiilor. În timp ce sunt organizate aceste evenimente, bineînțeles că tot niște anagajați trebuie să realizeze toată muncă murdară. De exemplu la un eveniment dintr-un restaurant, unde se sărbătorește revelionul, toată treaba trebuie să o facă chelnerii, bucătarii, ospătarii, servitorii, și cine o mai fi angajat acolo. Ce vreau să spun cu asta este faptul că acei angajați nu sunt acolo de bună voie, la rândul lor și ei ar dori să petreacă acasă sau în altă parte, alături de cineva, dar nu pot face asta pentru că patronul nu lasă una ca asta. De aici se poate observa că nu există egalitate între oameni. Dacă ar fi ceva atât de ieșit din comun atunci cu toții ar trebui să ne deconectăm pentru 24 de ore, pentru că toți am avea acest drept. Nu trebuie să iubim nici animalele, noi suntem deasupra lor ca specie și avem dreptul să le ucidem fără milă, să le devorăm cadavrele și să le consumăm.
Noi suntem aici problema esențială și mentalitățile noastre. Odată cu venirea "noului an", cel mai bine ar fi ca mentalitățile noastre să se schimbe și să privim problema dintr-o altă perspectivă. Nu ar trebui să așteptăm venirea revelionului ca să aducă schimbarea, noi ar trebui să fim aceea schimbare. Totul ar trebui să înceapă cu noi. Noul an nu este de fapt noul an, nici vechiul. Anii sunt de fapt doar în mintea noastră condiționată. E doar o modalitate prin care mintea noastră interpretează realitatea. Ca să înțelegeți despre ce vorbesc vă dau un exemplu. Pe planeta noastră, Terra, o zi durează 24 de ore, iar un an 365 de zile; pe Marte, vecina noastră roșie, o zi durează 24 de ore și 37 de minute, iar un an durează 687 de zile. Cu alte cuvinte, nu există un timp absolut. Totul e doar o iluzie. Dragi petrecăreți, îmi pare rău să vă spun, dar vă stric distracția când vă spun că de fapt sărbătoriți o iluzie ce e doar în mintea voastră. Cel mai bine ar fi să avem habar de aceste lucruri, să fim conștienți de ce se întâmplă cu adevărat în jurul nostru, și nu pentru un beneficiu anume ci pentru noi ca ființe, pentru dezvoltarea noastră. Schimbarea începe cu noi. Probabil am vorbit degeaba, ca de cele mai multe ori, dar nu-i stress, vorba aceea; cu toate acestea să aveți un an nou cum vă doriți voi să fie.

No comments:

Post a Comment