Arta de a iubi (3)

"Sufletul meu rătăcitor căuta furtuni de parcă în furtuni ar fi liniște..." - Veniamin Kaverin

Adevărul este că am mai abordat acest subiect despre iubire în două articole mai vechi, dar totuși mi-a venit ideea să scriu și acest al treilea articol, să fie o trilogie despre iubire. Cele două articole mai vechi pe tema aceasta le puteți reciti de aici (Arta de a iubi 1) și respectiv de aici (Arta de a iubi 2).
Pe tema iubirii aș putea să scriu probabil și 10 articole și tot nu ar ajunge, căci este precum o poveste fără sfârșit. Dar cu toate acestea încerc cumva să pun punctul pe i în acest articol și să nu mai fie nevoie de continuări; dar dacă totuși ceva se mai ivește pe parcurs n-o să ezit să scriu și partea a patra. Vreau să menționez că de data asta nu am mai apelat la citate, ceea ce am scris sunt vorbele mele, observațiile mele, experiențele celor din jur dar și o parte a trăirilor mele. Cu alte cuvinte, acest articol despre iubire e o formă de concluzie despre tot ceea ce m-a frământat despre această temă de ani de zile. Mai vreau să menționez un lucru înainte să ne apucăm de studiul iubirii. Ceea ce am scris aici se referă strict la iubirea straight sau hetero, cum vă place vouă. Nu mă înțelegeți greșit! Nu încurajez descriminarea, nu am cu nimeni nimic. Doar că pur și simplu nu pot înțelege cum ar putea să fie o relație bazată pe sentimente și trăiri intense între două persoane de același sex. Pot înțelege dorința sexuală sau o aventură cum se spune, datorită unor dorințe, fantezii și euforiei trăite la maxim, dar o relație sau o căsnicie deja e prea mult de digerat. Repet, nu am cu nimeni nimic, nu susțin nici o formă de descriminare după cum spuneam, doar că mi se pare cam aiurea când un bărbat se uită după alți bărbați având în jurul lui sute de femei, sau când o femeie se uită după alte femei ignorând în totalitate bărbații din jur, cu toate că unii ar avea intenții bune spre ceva armonios și sănătos. După cum spuneam, e treaba fiecăruia ce face în mediul privat, dar după părerea mea un cuplu adevărat și armonios este cuplul format din bărbat și femeie. Atât am avut de spus despre categoria LGBT. Nu mai intru în detalii că o să se înțeleagă altceva și nu doresc conflicte.

Mulți s-au întrebat atât în trecut cât și în zilele noastre ce este iubirea. Nimeni nu a dat o definiție concretă, înafară de citate, metafore, anecdote și jocuri de cuvinte. După tot ce am observat și am citit, eu sunt de părere că și iubirea sau dragostea, nu sunt altceva decât reacții chimice la nivelul creierului, la fel ca și restul emoțiilor trăite. Iubirea, dragostea, sau oricum am numi-o, sunt stări mentale, sentimente, la fel ca și restul, trecătoare. De exemplu, persoana de care îți place azi, mâine îți poate deveni cel mai mare dușman din cine știe ce motiv. Atunci unde e iubirea? Se transformă în ură. Sentimentele, la fel ca și energia în definiția fizicienilor, își schimbă forma, trec de la o stare la alta, sub influența celor petrecute atât în exterior cât și în interior. La nivelul minții se întâmplă cam toate. Imaginea formată în minte despre o persoană anume poate fii plăcută pe moment, dar înaintând în timp aceea imagine se transformă în ceea ce este ea în realitate și poate că asta va distorsiona tot peisajul, transformând iubirea în ură, sau invers, depinde de caz.
Ca să spun pe înțelesul tuturor, am ajuns la concluzia că iubirea este un limbaj al emoțiilor și nu al rațiunii. Rațional, tot ce ține de iubire sau de dragoste, se poate explica doar după ce se calmează "furtuna", ca să mă exprim așa, deoarece tot procesul iubirii nu este altceva decât o imensă furtună a minții, care de multe ori face ca rațiunea să dispară, metaforic vorbind. Din cauza asta se spune în popor că dragostea orbește. O altă observație făcută este faptul că bărbații se îndrăgostesc de femeile care interacționează încontinuu cu ei. Se știe că de cele mai multe ori bărbatul este mult mai sensibil decât femeia, doar că încearcă să nu arate aceasta.

O altă mare observație ce trebuie să fac neaparat este următoarea: între bărbat și femeie niciodată nu va putea fi prietenie apropiată. Un bărbat niciodată nu va putea numi o femeie ca fiind "cea mai bună prietenă" sau "o prietenă foarte bună". E exclus așa ceva. Și știți de ce? Pentru început e ok, orice formă de relație are la bază o anumită formă de prietenie, bazată pe respect, toleranță, înțelegere și prezență. Dar odată cu înaintarea în timp o să observați că aceea formă de prietenie va încerca să se transforme în altceva. Careva dintre așa zișii prieteni va încerca să fie mai mult decât un prieten sau o prietenă. Nu e nimic de condamnat în asta. E biologie, e chimie, e legea naturală a existenței. Cineva cu timpul, mai mult sau mai puțin conștient, va dezvolta sentimente față de celălalt, sentimente ce au la bază atracția. Morala din tot ce am povestit care este? Simplu ca bună ziua! Bărbatul și femeia nu au fost făcuți să fie prieteni. Între un bărbat și o femeie niciodată nu va exista o relație de prietenie, precum între doi bărbați, sau două femei. O să apară sentimentele bazate pe atracție, indiferent că la bărbat apar prima dată sau la femeie, chiar nu are importanță, ideea e că aceste sentimente mai devreme sau mai târziu o să apară într-un astfel de joc. Marea durere și dezamăgire va fi atunci când sentimentele celuilalt nu vor fi la fel. Și cam asta o fi deznodământul poveștii, căci orice astfel de poveste bazată pe prietenie, între bărbat și femeie, se va sfârși cu un deznodământ, cu un final, mai mult sau mau puțin fericit. Am spus asta atât din experiența altora cât și din propria mea experiență.
Trebuie să menționez faptul că dacă între bărbat și femeie este o anumită diferență de vârstă, caz în care indiferent că vorbim de bărbat sau de femeie, careva dă dovadă de mai multă înțelepciune de viață și mai multă cunoaștere acumulată de-a lungul anilor, atunci putem vorbi de o oarecare formă de prietenie. Într-un astfel de caz, persoana mai înaintată în vârstă va fi ceea care va ghida persoana mai tânără într-un domeniu, sau poate în mai multe, și foarte interesantă observație poate fi și faptul că la rândul său, persoana mai tânără, poate să ghideze sub o anumită formă sau într-un anumit domeniu, persoana mai înaintată în vârstă. Doar într-un astfel de caz putem vorbi despre o formă de prietenie sinceră între bărbat și femeie. Dar un astfel de fenomen nu poate avea loc atunci când ambele personaje sunt cam la aceeași diferență de vârstă, plus minus câțiva ani.
Orice formă de iubire începe cu cuvinte dulci, cuvinte foarte rar auzite până atunci. Acele cuvinte cu timpul o să devină obișnuință, ori o să dispară definitiv. De exemplu, cât de plăcut sună atunci când auzi de la o persoană de sex opus expresia "ai grijă de tine", o expresie simplă care probabil nu ți-a mai spus nimeni de ani de zile. Te lasă picioarele de multe ori, așa de bine se simte. Să nu vorbesc de alte lucruri mai directe decât expresiile, îmbrățisări de exemplu, sau pupatul, sărutul, sau mai intime, căci vom intra în alte capitole deja.

Și cam care ar putea fi concluzia la tot ceea ce am povestit aici cât și în celelalte două articole pe tema iubirii? O întrebare simplă dar cu un răspuns complicat. Sunt de părere că avem cu toții dreptul la iubire, la dragoste. Cu toții suntem ființe și avem tot dreptul din lume, atât de la universul-creator cât și de la mama natură, să iubim și să fim iubiți. Marea problemă e că nu toți avem parte de asta, din păcate. De multe ori ne temem să iubim, sau ne temem să fim iubiți. Ne temem că vom fi răniți sau că vom răni pe alții la rândul nostru. Teama mereu o să fie un mare obstacol în calea realizărilor noastre, poate chiar cel mai mare obstacol. De multe ori ne închidem în noi, ne doare că suntem respinși, ne doare faptul că acolo unde căutăm iubire găsim exact opusul. Ne doare atunci când suntem însetați după iubire și totuși nu putem gusta din apa fericirii ce ne-ar stinge setea. Dar cel mai mult ne doare atunci când sentimentul nostru de iubire nu este apreciat și ne sunt aruncate în față expresii precum: "eu am deja pe cineva", "eu nu vreau să fiu cu tine", "nu mai pune atâta suflet", "nu te atașa de mine căci poate n-o fii nimic între noi", "nu îți pot promite nimic"... și tot aș putea continua. În aceste ultime rânduri am vorbit la plural nu pentru că mă refeream la mine și la restul, cititori sau nu; vorbeam la plural pentru că mă refeream strict la mine: eu cu mine, simbioza. Me and my darkside, ca să spun în engleză, adică eu cu partea mea întunecată; în fine tot "eu cu mine" vroiam să spun, la asta mă refeream. Probabil că te-ai prins dragă cititoare/cititor că acest articol este pentru mine o formă de descărcare. E un pas ce trebuia să fac și nu mi rușine că am făcut în public, online, de văzul lumii. Nu am nimic de pierdut așa că nu simt nici o formă de rușine sau frică de consecințe că am scris despre așa ceva. Sper doar că am lămurit cu acest articol tot ce aveam de spus despre iubire. Cu toate acestea sper ca pe viitor să nu mai trebuiască să scriu despre iubire sau dragoste, sper să mă pot reîntoarce la vechile mele obiceiuri și să scriu despre arte marțiale în continuare, despre idei filozofice, și de ce nu mai nou poezii chiar. Dar dacă se ivesc cunoștințe și idei noi pe tema iubirii nu voi ezita să scriu și partea a patra pentru Arta de a iubi. Sper doar să nu trebuiască să mai scriu despre așa ceva, nu aș vrea să dezgrop iarăși morții și stafiile trecutului și ale neplăcutului. Ce este foarte important și cu asta aș vrea să și închei articolul, trebuie să fim receptivi și să fim capabili să ne iertăm unii pe alții, indiferent de răni și evenimente, respingeri sau reproșuri. Spun cu ceea mai clară sinceritate, cu mâna pe inimă, nu port pică pe nimeni din trecutul meu, persoane de sex opus care m-au refuzat, am învățat să ignor, să îndur și să iert. Iubirea necondiționată - asta trebuie să o mai învățăm și atunci totul va fi bine. Nu suntem perfecți, nici nu prea credem în perfecțiune, dar cu toate acestea totuși tindem spre ea , să o atingem și în final să o cucerim. Iubire fără nici o formă de așteptare și fără atașament. Dacă nu sunt așteptări nu vor fi nici dezamăgiri. Asta este adevărata iubire, modul corect de a iubi, arta de a iubi cum s-ar spune.

"Nu este îngrozitor să aştepţi ceva, îngrozitor este să nu mai ai ce aştepta." - Erich Maria Remarque