Nemuritor

Nemuritor

În loc să fiu pierdut în spaţiu, sunt pierdut în gânduri
În loc să mă gândesc la ceva anume, meditez la cele patru scânduri,
Mă duc undeva unde nu sunt eu acela
Forţându-mi trupul să treacă dincolo pentru aievea
Păşind în neant îmi pierd urmele
Nimeni nu-mi ascultă vorbele, sunt precum clopotele
Produc ecou ca galopul şi tropotele,
Vreau să mai cresc puţin ca să ajung la stele
Să le absorb lumina şi să devin o parte din ele
Caut fără oprire transcendetul scufundându-mă în secole
Îmi golesc sufletul de valori şi de miracole
Într-o zi îmi voi găsi şi eu liniştea
Până atunci o să admir doar priveliştea
Ce-mi străbate în obraz creând o iluzie
Peisaj stricat şi decolorat de glorie
Orbesc orbii şi mor nemuritorii
Învie morţii şi dispar toţi monştrii
Vreau să văd raze de speranţă pe linia ce desparte cerul
Vreau să nu mai fiu materia descompusă din atmosferă ce poluează aerul
Nu sunt eu de mare valoare
Nu strălucesc de nici o culoare
Strigătul meu străbate secole, auzindu-mă oare cine?
Închipuite toate în mintea mea şi produse doar de mine;
Savant nebun sau liber cugetător
Sunt doar un sihastru cu chip respingător
Otrăvit cu propriul venin precum un șarpe narcisist
Tot ce văd nu pare altfel decât fantezist
În tot acest decor ostil doar eu rezist
Îmi forțez limitele peste limite, deci insist
Continui să gândesc, deci exist;
Privește în urma mea și o să-ți vezi trecutul
Privește-mă în ochi și o să-ți vezi viitorul
Atinge-mă pe obraz și o să-ți simți prezentul
Transpune-te pentru moment în pielea mea și o să vezi totul
O să percepi nimicul, și vei simți totul;
Sunt aici de la început, precum gheața, rece
Voi fi aici până la sfârșit, ca speranța, dacă nu trece
Nemuritor ce a murit, renăscut din infinit
O voce imposibilă de definit
Un ecou al vremurilor de altă dată
Primul gând cald precum aerul de primăvară;
Dar în același timp nemuritor și rece
Detașat de tot căci totul trece
Între infinit și de gânduri făuritor
Din suflet hrănit, mă îndrept spre a fi nemuritor.