Friday, February 8, 2019

Lumina


Lumina

Fiecare dimineață întotdeauna începe cu tine
La fel cum fiecare apus de soare se sfârșește cu tine;
Eu sunt ființa care doar îndură
Razele tale aduc căldură,
Faptele tale mă împing către speranță
Brațele tale îmi oferă siguranță,
Datorită strălucirii tale am lăsat în urmă orice formă de ignoranță
Datorită rătăcirii mele am găsit în tine echilibrul de balanță;
Ești tot ceea ce am sperat în realitate să trăiesc
Ești lumina în fața căreia cu sinceritate mă aplec,
Ești liniștea din care nu mai vreau să plec
Ești fundătura spre care alunec;

Am să te aștept stând aici pe loc
În privirea mea mereu va fi foc,
Doar razele tale îmi vor aduce stingerea
Doar din privirea ta o să trăiesc atingerea
Doar în brațele tale voi simți alinarea;
Am să te aștept ca în fiecare dimineață
Am să mă culc cu gândul la tine ca în fiecare seară;
O să-mi doresc să-ți simt razele, iar și iar
Chipul tău, privirea ta, lumină, toate am să le privesc ca pe un dar;

De azi tu ești lumina, ieri erai doar durerea
De azi ești ziua de mâine, dar până mâine nu pot aștepta,
De azi nu mai am nimic, căci tu ești totul
Mi-aș vinde sufletul dacă tu îmi erai Întregul,
De azi ești singura care îmi vindecă rănile
Căci ești singura pentru care mi-aș tăia venele,
Pentru tine sunt doar un nimeni, dar pentru tine am suferit atâta
Pentru tine aș muri dacă asta ar fi soluția
Pentru tine aș ieși din întuneric, căci tu ești lumina.

No comments:

Post a Comment