Dacă în urmă cu 20 de ani cineva m-ar fi întrebat cum o să mă simt dacă o să am calculator performant, internet de mare viteză, telefon inteligent și orice altă tehnologie modernă, bineînțeles că aș fi răspuns că voi fi cel mai fericit. Astăzi, cu toate că am parte de toate cele enumerate tot nu mă simt fericit și împlinit. La fel ca mine sunt mulți. În aceste zile în care tehnologia evoluează cu o rapiditate ieșită din comun, oamenii se simt din ce în ce mai înstrăinați și singuri. Degeaba avem parte de tot ceea ce visam în urmă cu 20-30 de ani căci ceva totuși lipsește, sau ceva a dispărut pe parcurs. Acest gol interior e precum o prăpastie în suflet. E ca un demon care stă la pândă și abia așteaptă să atace și să muște în carne vie. Acest demon se numește depresie.
Depresia este o tulburare mentală, caracterizată de tristeţe persistentă şi de pierderea interesului pentru activităţile de care te bucuri în mod normal, însoţite de o incapacitate de a desfăşura activităţi zilnice, timp de cel puţin două săptămâni. Persoanele care suferă de depresie au în mod normal câteva dintre următoarele caracteristici: lipsa energiei, o schimbare a apetitului, insomnie sau invers dorm foarte mult, anxietate, lipsa capacitaţii de concentrare, indecizie, nelinişte, sentimentul de a fi lipsit de valoare, vinovăţie sau lipsă de speranţă, uneori şi gânduri de auto-vătămare sau de sinucidere. Psihologii semnalează că depresia poate duce la suicid, iar un procent însemnat dintre cei un million de sinucigaşi, suferă de depresie. Totodată, specialiştii spun că boala se manifestă la nivelul corpului, a stării de spirit şi la nivel de gânduri şi nu reprezintă doar o tristeţe de moment prin care fiecare trecem. Nu este doar o tristeţe de moment, ea poate lua forme de la cele mascate, uşoare, cu perturbări afective de sezon, până la tulburări bipolare sau maniaco-depresive, culminând cu suicidul. Ea se produce la nivel de creier, prin funcţionarea anormală a componentelor creierului, care modulează starea de spirit, comportamentul şi gândurile. La fiecare gând, emoţie, chimia creierului secretă neurotransmiţătorul corespondent, iar în cazul depresiei, dopamina şi serotonina sunt deficitare.
Depresivul se simte fără forţă, în nesiguranţă, este neliniştit, are mişcări lente sau agitate, faciesul este plângăcios, îngrijorat, mimică rigidă, riduri de expresie pronunţate. Depresivul trăieşte sentimente de neputinţă, tristeţe, descurajare, abandon, singurătate, culpabilitate. Uneori nu mai are niciun sentiment, este gol. Este sensibil la variaţiile meteo, are apăsări de cap, dureri de stomac, tulburări digestive. Gândurile care apar în depresie sunt negative referitoare la aspectul fizic, la viitor. Îşi urăşte chipul, se simte fără valoare, îi este teamă de sărăcie, trăieşte insuficienţa, se simte păcătos. Are teamă de eşec, se sustrage de la responsabilităţi şi evită noul, viaţa reală.
Un alt aspect foarte puţin cunoscut este că depresia poate fi transferată genetic sau dobândită, iar cauzele depresiei sunt foarte variate. În spatele unei depresii se pot ascunde multe suferinţe, traume, insecurităţi. Viaţa trăită în nesiguranţă induce stări depresive. Șomajul pe termen lung, lipsa de ocupaţie, lipsa unei relaţii de cuplu armonioase, violenţele, abuzurile, pierderea unui părinte în copilărie, evenimentele stresante ce depăşesc 6 luni, apartenenţa la grupurile marginale, bolile grave, şocurile emoţionale, catastrofele, pericolele, sunt factori declanşatori ai depresiei. Apare mai frecvent la femei, dar este activă şi la bărbaţi. Bolile tiroidei, prin creşterea cortizolului, folosirea unor medicamente (antihipertensive, hormonale, contraceptive, energizante, antiinflamatoare, neuroleptice, citostatice etc), produc depresia.
Paradoxal, în vremurile în care există din ce în ce mai multe posibilităţi de comunicare, reţele online cu ajutorul cărora ne facem mii de prieteni, chiar în aceste vremuri, în viaţa reală, oamenii se simt din ce în ce mai singuri, construiesc relaţii armonioase din ce în ce mai greu, devin din ce în ce mai suspicioşi, iar timpul alocat propriei fiinţe, familiei, prietenilor, relaxării este din ce în ce mai redus. Cei mai sensibili şi mai predispuşi la fenomenul depresiei, spune psihologul, sunt femeile şi copiii. Rata divorţurilor este în creştere, tot mai mulţi copii sunt crescuţi de un singur părinte ori sunt abandonaţi, daţi spre adopţie. Depresia post-partum este trăită de 20 până la 30% de către femeile care nasc, aici incluzând şi femeile care au întreruperi de sarcină. Există un mare număr de copii care suferă de depresie de la vârsta preşcolară-şcolară. Întâlnim tot mai multe femei singure, iar multe dintre cele care sunt parte în cuplu, trăiesc singurătatea în doi, sunt diagnosticate cu depresie. Manifestarea dependenţei de alcool, de droguri, de jocuri de noroc, practicarea prostituţiei, promiscuitatea sexuală, în realitate, sunt echivalente depresive. Prognoza medicală ne spune că în următoarele decenii, mai mult de 45% dintre noi,vom suferi de depresie.
Depresia este una dintre cele mai răspândite boli ale mileniului trei, iar Organizaţia Mondială a Sănătăţii estimează că peste 300 de milioane de oameni de toate vârstele au fost afectaţi în 2015, ceea ce înseamnă o creştere de 18% în zece ani, aproape 800.000 de persoane se sinucid anual din această cauză (ref. 2015). De asemenea, depresia a fost declarată a treia cauză de dizabilitate la nivel global în 2014, iar până în 2020, specialiştii consideră că va deveni principala cauză. Prognoza medicală ne spune că în următoarele decenii, mai mult de 45% dintre noi vom suferi de depresie.
Să nu uităm că și în lumea vedetelor au fost destule personalități care au murit din această cauză. Actori precum Chris Farley, Heath Ledger sau Robin Williams sunt doar câțiva dintre marii actori care au pierdut bătălia împotriva depresiei.
În ceea ce privește în cazul meu particular, depresia mereu a fost prezentă în familia mea. Nu există dubii cum că nu aș fi moștenit această tulburare mentală. Bunicul meu a fost un alcoolic care s-a sinucis, tatăl meu a fost un alcoolic cu probleme de depresie și alte afecțiuni. Bunicul și tatăl meu sunt doar două exemple directe din familia mea, dar au mai fost și alții, tot din categoria rudelor. La mine prima dată a început să apară prin adolescență, în anii de liceu, pe vremea când aveam probleme de familie și stres intens din cauza tatălui meu alcoolic. Intensitatea cu care am simțit și am perceput pe vremea respectivă depresia era moderată, suportabilă, mult mai ok decât în prezent. Dar ceea ce a declanșat adevărata depresie a fost momentul acela blestemat când m-am angajat la o multinațională. Era vara anului 2012. M-am angajat la o fabrică din orașul local, corporație multinațională în domeniul auto, loc de muncă pentru foarte mulți oameni din județ. Până să mă angajez am avut o viață cât de cât liberă, în sensul că aveam suficient timp pentru mine, puteam să fac ce vroiam și când vroiam. Dar după angajare totul s-a schimbat. Viața mea a devenit un dezastru. Am început să devin din ce în ce mai stresat și agitat. Bineînțeles că problemele de familie de acasă nu dispăruseră între timp, ci din contra și alea parcă s-au intensificat. Fiind legat de programul de lucru pe schimburi viața mea a luat o întorsătură dramatică. Începeam să devin din ce în ce mai obosit, stresat, nedormit, nemâncat. De cele mai multe ori dormeam doar câte 4 ore pe noapte, maxim 5, mai ales la schimbul de dimineață, când trezirea era la 4:30 dimineața. Ce viață mizerabilă era. Și să nu mai vorbesc despre condițiile de lucru, presiunea exercitată asupra noastră, stresul și efortul intens, timpul pierdut cu naveta, salariul mult prea prost în comparație cu efortul depus. Și cu toate acestea am rezistat 8 ani în acel loc bătut de soartă.
În tot acest timp mi s-au accentuat și stările de anxietate. Am început să am tot mai des atacuri de panică, în special duminică seara înainte de schimbul de dimineață. Și iată așa au trecut mulți ani, ani în care aș fi putut face altceva dar n-am făcut... Depresia și anxietatea te limitează, te dezumanizează complet, mai ales dacă aceste stări se întind pe durata mai multor ani. Tot din cauza problemelor de familie am ajuns oarecum să nu mai văd niciun fel de scăpare din ghearele unei sorți mizerabile. Toate acestea nu au făcut altceva decât să-mi întărească depresia în toți acești ani, iar greșeala mea a fost faptul că în tot acest timp am ținut ascunse în mine toate aceste gânduri și stări. Îmi era rușine să le spun cuiva, din teama de a nu fi înțeles greșit sau perceput ca un om slab. Nici acum nu pot spune că discut aceste probleme, dar faptul că am ales să scriu despre ele e o oarecare formă de ușurare sau de eliberare, cel puțin pentru moment.
Principala formă de tratament pentru depresie reprezintă medicamentele antidepresive. Cele mai cunoscute sunt xanax, prozac, valium, celexa, etc. Personal, nu am folosit încă niciuna dintre cele enumerate deoarece se eliberează doar pe bază de rețetă, prescrise de un psiholog sau psihiatru. Probabil pe viitor voi apela și eu la un psiholog, pentru rețetă bineînțeles. Ceea ce am folosit eu până în prezent sunt pastilele de sunătoare, 5HTP, extraveral și diverse alte calmante pe baze de plante. Toate au fost ca apa de ploaie, inutile.
De multă vreme am plănuit să scriu acest articol despre depresie, dar parcă totuși ceva nu merge cum trebuie. Când vreau să vorbesc despre adevărata durere sufletească nu reușesc, dar cu toate acestea mirosul de suferință este prezent în toate articolele mele din ultima perioadă. Cu alte cuvinte, indiferent cum a ieșit acest articol, chiar nu contează, deoarece depresia se poate observa în majoritatea articolelor mele, indiferent că vorbesc în mod direct sau nu despre asta. Marea problemă a depresiei este faptul că aceasta nu se vindecă, mai ales dacă se întinde pe perioade lungi. Se poate cumva ține sub o oarecare formă de control, cu medicamente, dar mult nu va ține nici asta. E ca și cum ai hrăni tigrul cu bucăți de carne ca să nu te mănânce pe tine, dar până la urmă carnea se va găta și atunci vine rândul tău. Cam așa este și când se gată medicamentele, sau în cazul în care organismul s-a obișnuit cu ele și nu-și mai fac efectul de altă dată. Schimbările mult prea rapide din zilele noastre, stresul în exces, problemele de familie, lipsa banilor, diverse traume, sistemul corupt de conducere capitalist care exploatează atât de eficient oamenii, toate acestea nu fac altceva decât să crească nesiguranța în populație, creând astfel stările de depresie și anxietate. Nu trebuie să ne mirăm că aceste tulburări mentale câștigă tot mai mult teren, iar până la urmă vor câștiga și bătălia. Dar dintre toate, cea mai mare problemă este faptul că cei imuni la așa ceva, care niciodată n-au avut de a face cu depresia, pur și simplu nu îi pot înțelege pe depresivi. E cel mai ușor să dai sfaturi unui depresiv, sau să vorbești cu el în ultimul hal. Oamenii veseli nu pot înțelege tristețea, iar fericiții nu pot înțelege nefericirea. Și cu toate acestea bătălia pentru supraviețuire trebuie să continue. Căci asta este, pe bună dreptate, supraviețuire, orice zi din viața unui om cu probleme de depresie. Nu există nici zi și nici noapte. Toată viața e alb-negru, sau gri. Toate zilele sunt ciudate, doar că unele sunt mai ciudate decât altele.
No comments:
Post a Comment