Anxietatea e despre teamă. Uneori această teamă este total irațională. Am mai scris și alte articole despre anxietate. Ultimul articol scris pe această temă se poate reciti aici. În acest articol vreau să vorbesc despre felul în care oamenii neanxioși, adică cei normali sau sănătoși, îi abordează pe cei cu anxietate. Și o să descriu strict propriile mele experiențe, așa cum am făcut și în celelalte articole.
În filmul Joker din 2019, actorul principal (Joker) zice la un moment dat: "Cea mai grea parte, atunci când trăieşti cu o boală psihică, este că oamenii se poartă ca şi cum nu o ai". Aceste vorbe m-au pus tare pe gânduri, încă din momentele în care am văzut filmul la cinema. Unii oameni sunt chiar cu bun simț în ceea ce privește tratarea și comportamentul față de semenii lor care au tulburări psihice, anxietate sau depresie în general, în timp ce alții se prefac că plouă. Am avut parte de astfel de comportamente inadecvate și eu la rândul meu. De nenumărate ori am avut probleme la muncă din cauza asta. Eram stresat din anumite motive, în spatele cărora stăteau sentimente anxioase bineînțeles, dar totuși nimeni nu putea sau nu vroia să înțeleagă una ca asta. De la ultimul meu loc de muncă am fost și concediat din cauza problemelor mele legate de anxietate. Șefa mea de acolo nu putea să înțeleagă faptul că eu sufăr de această afecțiune mentală. Mi-a zis în față mirată că pur și simplu nu par genul acela de om. Dar iată că aparențele înșeală. Și cu toate că i-am povestit în linii mari dificultățile prin care trec, mulțamul a fost acela că peste câteva zile m-a concediat ca pe ultimul om. Fără nicio milă sau resentiment. Să nu uit să reamintesc faptul că această "șefă", ca să nu o numesc altfel, este și vecină cu mine, mă știe de când eram copil, îmi știe situația și problemele, plus că e o mare creștină pe lângă. Și totuși nu a intersat-o nimic din toate acestea. În fine, să aibe parte de tot binele din lume.
O altă experiență neplăcută a fost din partea unui bun prieten, cu care ne știm de o viață. Pe acest om îl consider ca un frate, chiar dacă acum ne vedem mai rar și vorbim doar din când în când. Când am vorbit ultima dată cu el, am început să spun mai pe ocolite despre problemele mele legate de anxietate la care el m-a întrerupt brusc și mi-a aruncat în față faptul că așa ceva nu există, ci sunt doar niște limitări pe care mi le impun singur. Am uitat să specific faptul că el este genul de om total opus felului meu de a fi, el fiind vesel, vioi, hotărât, fără frică. Cu alte cuvinte el este stăpân pe situație, în timp ce la mine bate vântul și totul se clatină mereu. Din cauza faptului că el este total opusul meu e normal că nu poate să înțeleagă cum e să trăiești cu niște dizabilități mentale care nu fac altceva decât să te limiteze și să te tragă în jos. E normal să nu poți înțelege anxietate din moment ce trăiești o viață fericită și împlinită.
La fel am pățit și cu un alt bun prieten de o viață întreagă. El este plecat din țară de ceva timp dar totuși am menținut legătura și comunicam online. Cu toate că de când el plecase situația mea s-a înrăutățit, din toate punctele de vedere, el totuși mereu zicea că mă plâng, sau că mă victimizez. Acest om mereu a avut o viață liniștită și frumoasă în familie, acasă. Nu văzuse o ceartă în familie, o boală sau orice altă nenorocire. Nu avea probleme financiare sau de sănătate sau de altă natură. Trăind armonia și liniștea perfectă e normal să nu poți înțelege anxietatea și depresia. Până la urmă am rupt legătura și nu mai vorbim de un timp, iar prietenia a rămas doar o amintire din trecut...
Am mai pățit o fază asemănătoare și cu un alt prieten destul de apropiat. Nici el nu putea să înțeleagă anxietatea, dar cu toate acestea era mai puțin critic. În loc să mă judece sau să mă critice îmi dădea exemplu pe nu știu cine, care nu renunța și tot încerca diverse chestii noi doar ca să-și găsească drumul în viață. Mi-a mai spus că n-ar trebui să scormonesc în căcat, când i-am povestit că citesc o carte despre anxietate. Dacă aș fi putut să fiu și eu la fel de liniștit ca și el atunci totul era diferit, plus că el a trăit într-un alt mediu, într-o familie creștină.
Oamenii care nu trec prin astfel de stări mentale cum e anxietatea nu pot înțelege intensitatea la care se simte neliniștea și frica. E cel mai ușor să critici ceva ce nu înțelegi, sau pur și simplu să-i negi existența. Acești oameni, normali și neanxioși, pur și simplu nu pot înțelege cum e să trăiești viața într-o continuă stare de neliniște și teamă, să simți mereu cum alunecă pământul de sub tine, să nu ai nicio bază stabilă, să te clatini mereu și nimic să nu funcționeze în parametri normali. Poate dacă eram și eu la fel de ignorant și de mediocru ca majoritatea cunoscuților mei, poate atunci eram și eu fericit ca și ei.
Din păcate numărul persoanelor care suferă din cauza anxietății este într-o continuă creștere. Asta se datorează în general vremurilor pe care le străim. Fuga și graba sunt din ce în ce mai accelerate. Stresul e din ce în ce mai mare. Starea de nesiguranță și de incertitudine, mai ales în rândul tinerilor, este într-o creștere continuă. E ca și cum am trăi permanent într-o stare de alertă, ca și cum în orice clipă ar urma să se producă ceva rău. Teama de un viitor nesigur și incert naște anxietate. Nu e pentru prima dată când pentru toate aceste probleme acuz sistemul, în mare parte. Capitalismul este sistemul politic care produce aceste stări în rândul oamenilor, datorită condițiilor stresante de viață pe care le oferă. Despre acest subiect o să vorbesc într-un alt articol. În același timp cauzele anxietății se datorează și din motive de biochimie de la nivelul creierului. Se știe că nivelurile foarte scăzute de serotonină și dopamină au ca efect producerea stărilor anxioase și depresive. Asta explică într-o anumită măsură faptul pentru care atât de mulți oameni recurg la alcool și droguri.
Anxietatea mereu a fost pedeapsa oamenilor inteligenți. Istoria ne arată clar acest lucru. Savanți și artiști precum Charles Darwin, Goethe, Kierkegard, Sigmund Freud, Issac Newton, au avut probleme mari din cauza anxietății. Chiar și în zilele noastre, se luptă cu anxietatea celebrități precum Lady Gaga, Ryan Reynolds, Whoopi Goldberg, Selena Gomez sau Emma Stone. Aș dori să închei articolul cu un citat de-al lui Fyodor Dostoevsky care spune în felul următor: "Durerea și suferința sunt inevitabile pentru persoanele cu o inteligență ieșită din comun și cu un suflet profund. Cei mai minunați oameni trebuie să îndure cea mai mare tristețe de pe pământ".
No comments:
Post a Comment