Nu ne putem alege vecinii și neamurile, astfel spune o veche vorbă din popor. Adevărat sau nu, rămâne de văzut în rândurile care urmează. Mai pe limba tuturor proștilor, vecinii sunt un grup de oameni sau familii, care locuiesc casă lângă casă, pe aceeași stradă sau uliță. Nimic ieșit din comun până acuma.
De mici suntem învățați sau mai bine zis îndoctrinați să ne respectăm vecinii. Dar ce se întâmplă când vecinii nu ne respectă pe noi? Alegem calea pumnului sau moralitatea? Fiecare după propriile limitări și posibilități. Situațiile diferă de la caz la caz.
Vorbind despre mine, aș putea spune că am vecini de treabă. Nu toți, bineînțeles. Începând de la o extremă la alta, am avut toate categoriile de vecini. Am avut pe stradă oameni de treabă, despre care pot vorbi cu multă admirație și respect. Dar în același timp am avut și încă mai am fenomene stranii, retardați cu coeficient de inteligență mai scăzut decât al câinelui meu. Am avut și încă mai am, distruși după care pute strada de la alcool, puși mereu pe scandal și pe "fapte mari", "oameni" care consumă aerul degeaba. Pe unii și unele dintre aceste personaje personal aș pune în fața plutonului de execuție, ca pe Antonescu sau pe Ceaușescu. Deja cred că putem trage prima concluzie despre ideea de vecin: dragostea și iubirea dintre vecini e nemuritoare și infinită, la fel ca dușmănia și ura.
Nu știu cum e în altă parte, dar pe strada mea are loc un fel de "război rece", un fel de război psihologic, în care vecinii joacă teatru atât de minunat de dragul aparențelor și reușesc cu atâta har să mimeze pacea și înțelegere încât îți dau lacrimile. De fapt, e cu totul altceva în joc. Cu o mână ne dăm noroc, dar cu cealaltă mână avem deja cuțitul pregătit, metaforic vorbind. Din păcate nu ne putem alege vecinii.
Nu vreau să se înțeleagă greșit ceea ce dezbat aici, ca și cum nu știu care vecin m-ar spiona cu binoclul sau m-ar urmării prin lunetă să mă nimerească în cap precum lunetiștii de la Stalingrad care vânau nemți (deși nu m-ar mira să am dreptate). Ceea ce se întâmplă în realitate e de fapt dușmănie care are la bază prostia sub cea mai pură formă. Nu vreau să se înțeleagă greșit, căci nu toți vecinii sunt astfel. Există și oameni despre care pot spune lucruri bune. Am vecini/vecine care au reușit să mă șocheze (din punct de vedere pozitiv) prin gesturile lor, prin faptul că mi-au sărit în ajutor când nici nu mă așteptam, sau prin faptul că pur și simplu stau cu mine de vorbă sau că mă salută, fără să mă privească ca pe un ciudat retras și izolat de lume. Pentru astfel de oameni nu am altceva decât cel mai mare respect. Un gest simplu valorează de cele mai multe ori mai mult decât o mie de cuvinte.
Vorbind la nivel filozofic despre ideea de vecin aș putea spune faptul că totul depinde de decizii. Metafizic vorvind, degeaba stai lângă mine și te văd zilnic, dacă eu nu vreau nu te consider vecin, deci nu ești aproapele meu. Așa funcționează treaba. Respectul se câștigă, nu te naști cu el. Suntem la fel, dar nu avem șanse egale. Ceea ce avem în comun e faptul că respirăm același căcat de aer cu toții, în rest ziduri de beton ne despart.
Vorbind de vecini la un mod mai abstract, toată ideea asta de stradă și vecini e precum o pușcărie dar la un nivel mult mai mare, ca mărime mă refer. Cum stăm noi aici, casă lângă casă, vecin lângă vecin, seamănă foarte mult cu celulele din pușcărie, celulă lângă celulă, deținut lângă deținut. Deci, îmi ispășesc pedeapsa de a exista, suportând în același timp toate prostiile tale ca vecin, sau invers, îmi suporți tu toate căcaturile. Sau în loc de pușcărie, o comparație mai bună ar fi cred că grădina zoologică. Căci unii așa se comportă, precum niște porci, maimuțe, șerpi, sau mai știu eu ce spurcăciuni de animale sălbatice.
Acum că e soarta de vină sau destinul, asta nu știu să spun, dar ideea e că vecinii rămân tot vecini, fie că ne place sau nu. Dacă vreau te salut, dacă nu atunci te ignor. Dacă vreau te consider vecin, aproapele meu mult iubit și respectat, dacă nu îți trântesc ușa în față și "hai pa". După cum am mai spus, fiecare după propriile posibilități și concepții. Dar să nu uităm un lucru: un vecin poate să fie ori o binecuvântare, ori un blestem. Un vecin de treabă îți poate face viața frumoasă, pe când un vecin rău ți-o transformă într-un infern. Știu cum e, căci am trăit ambele variante și știu despre ce vorbesc.
No comments:
Post a Comment