Ceasul bate pe perete, ritmic, secundă după secundă. Timpul trece sau curge, nici nu se mai poate distinge. Totul e așa cum a fost și cum va fi. E doar o altă noapte atât de albă pe cât e de întunecată. E una dintre multele nopți în care indiferent de numărul de calmante sau somnifere, nenorocitul de Moș Ene întârzie sau nu mai vine deloc.
Aș vrea să dorm, dar nu pot. Și cred cu tărie faptul că nu pot dormi deoarece sunt damnat, pedepsit, blestemat, ruinat, marginalizat. Orice termen aș folosi, destinul sau universul și-au bătut joc de mine prin faptul că mi-au furat singura modalitate de a avea acces la libertatea infinită: somnul.
Prin somn se deschid porțile spre pace și libertate. Chiar dacă pentru o perioadă limitată, dar reușești să uiți de probleme, griji, necazuri, frământări, suferință și orice formă de durere. În timpul somnului gândurile se calmează precum suprafața oceanului liniștit. Totul devine clar și limpede precum oglinda. Tind să cred că adevărata formă a libertății este somnul, să poți dormi și să te simți liber, uitând de tot ceea ce te macină și nu te lasă în pace.
În somn uiți drama vieții tale, uiți complicațiile și obsesiile, astfel încât fiecare deșteptare devine un început nou de viață, o speranță nouă. Astfel putem spune că ia naștere acel echilibru al stilului de viață sănătos despre care se tot vorbește. Somnul îți reîncarcă bateriile, îți odihnește mintea și trupul. Dar ce se întâmplă atunci când dormi puțin sau nu dormi deloc? Spun eu ce se întâmplă: insomnia se întâmplă! Insomniile duc la un sentiment al agoniei, la o tristețe eternă și iremediabilă, la o disperare absolută.
Un om sănătos și care trăiește într-un mediu echilibrat pur și simplu nu-și poate imagina insomnia. Nu poate să înțeleagă noțiunea de "noapte albă", la fel cum nu poate să înțeleagă că sunt unii care ar sacrifica o țară întreagă pentru inconștiența din somn, ce o răpesc cu brutalitate și fără milă amarnicele lucidități și haosul insomniei. Un astfel de om nu poate să înțeleagă faptul că sunt unii cărora le e frică de pat, pentru care fiecare seară e prilejul de a experimenta o altă stare teribilă de anxietate înainte de culcare, așteptând efectul salvator al calmantelor care odată cu trecerea timpului tot mai greu își fac efectul. Metafizic vorbind, cred că asta este diferența dintre rai și iad: în rai poți dormi când vrei, pe când în iad niciodată. În nopțile în care insomnia câștigă bătălia, cea mai mare descoperire pe care o poți face este accesarea cunoașterii. Cu alte cuvinte, atâta stai pe gânduri că ajungi să înțelegi de unul singur tot ceea ce nu ai putut înțelege o viață întreagă, începând de la lucruri simple până la chestii sofisticate sau abstracte. Cunoașterea nu aduce fericire, absolut deloc. Oare n-a pedepsit Dumnezeu omul luându-i somnul și dându-i cunoașterea? Să nu uităm că și în pușcării pedeapsa cea mai groaznică e atunci când nu te lasă să dormi. Nebunii suferă mult de insomnii, de aceea și depresiile teribile în care trăiesc, dezgustul de viață și înclinarea spre sinucidere. Este pur și simplu imposibil să iubești viața atunci când nu poți să dormi.
Și mă întreg oare ce este mai teribil, să dormi sau să nu poți dormi? În timpul somnului noțiunea de spațiu-timp dispare, timpul parcă se dilată, creându-se astfel un fel de gol temporar, o lipsă despre care nu ști nimic. Nu îți poți aminti cum ai dormit sau ce senzații ai avut în timpul somnului, eventual doar visele avute. Se crează astfel o breșă în timp, pierzându-se acele câteva ore în care dormi. Cu alte cuvinte, e ca și cum ai face un salt din ziua de azi în cea de mâine, pierzându-se astfel câteva ore din viața ta. Dacă viața e grea și lucrurile merg prost, atunci putem spune că somnul nu e deloc salvator, ci mai degrabă un fel de refugiu temporar. Și e greu să aluneci de pe o zi pe alta, să ți se repete la nesfârșit aceleași faze stresante, zi de zi. E greu să trăiești astfel. Devine insuportabil după un timp. Cu alte cuvinte, e ca și cum tot nu ai avea parte de bucuria la care aspiri, deoarece timpul dispare odată cu orele de somn, iar tu rămâi cu acele ore lipsă din viața ta, despre care habar n-ai cum și încotro s-au dus. Și atunci mă întreg oare cu ce e mai bun somnul decât insomnia? În insomnie timpul trece greu, ești conștient permanent, dar în același timp ești și torturat întruna.
Pot afirma ca și o concluzie faptul că alegerea potrivită rămâne totuși somnul. Acele ore furate în care nu ești conștient nu reprezintă altceva decât câteva ore de chin de care ești salvat. Cu toate acestea, tortura cea mai grea pe care o poți încasa rămâne insomnia. Și paradoxul cel mai mare rămâne acela ca să n-ai timp să dormi: din cauza insomniei!
No comments:
Post a Comment