Se vorbește atât de mult și atât de frumos despre iubire, iar cu toate acestea nu oricine poate avea parte de ea. Prima iubire este iubirea părintească, iar dacă de aceasta nu avem parte când suntem copii, problema devine serioasă. O astfel de persoană va ajunge incapabilă să ofere iubire, ori va ajunge în celălalt capăt al extremei, va fi disperat să primească iubire cu orice preț. Simplificând vorba, ceea ce trăim și experimentăm ca și copii, ne va influența viața de adult.
Am avut o perioadă în viață când eram disperat după iubire. Datorită incapacității mele de a realiza o relație cu persoana de sex opus, am ajuns un hoinar pe drumul iubirii, un cerșetor de atenție, dar cu toate acestea însetat după iubire. Am momente când îmi doresc cu orice preț să am parte de un sărut, de o atingere fină, de diverse experiențe romantice și intime. Reușesc de fiecare dată să mă îndrăgostesc ca un adolescent tembel de fiecare femeie care se comportă un pic mai frumos cu mine. Pun la suflet, ofer totul fără să țin cont de nimic, îmi fac planuri ca un copil imatur. Și cu toate acestea, cu tot ce mă aleg după toate aceste sacrificii, jertfe și peripeții, e un mare zero.
Și la fel și acuma, ca pe vremuri, în trecut, după fiecare etapă de îndrăgostire mă trezesc la pământ, complet distrus pe dinăuntru. Trebuie să mă refac tot timpul, bucată cu bucată, să mă renasc din propria cenușă, exact ca pasărea Phoenix. În trecut, de fiecare dată când reușeam să îmi revin cât de cât, după un timp iarăși ajungeam să interacționez cu vreuna pe undeva, care să se comporte diferit cu mine. După aceea, ciclul se repeta, iarăși mă îndrăgosteam, în timp ce sentimentele dânsei nu erau deloc asemănătoare cu ale mele. Simțeam că mă înnebunește că nicicum nu am noroc cu nici una. Se acumulase în mine atâta ură și atâta frustrare de îmi venea să explodez. Asta până în momentul în care am început să-mi dedic eforturile spre construcția unui sistem de anti-atașament, ca să nu mai cad în capcana seducției, să nu mai mă îndrăgostesc și să devin imun la toată această vrajă feminină.
Adevărul trist e că vremurile s-au schimbat. S-au schimbat radical, mai ales în ultimii ani. Valorile și principiile care stăteau la baza construirii unei relații în urmă cu 100 de ani, astăzi sunt total nefolositoare. Pe vremuri, fetele se bucurau pentru un buchet de flori, apreciau sinceritatea și loialitatea băiatului. Astăzi în schimb, cu valul acesta de noi idei psihologice, tot ceea ce s-a realizat în mare parte e băgarea la înaintare a materialismului. Astăzi nu mai trebuie să mergi la ea cu buchetul de flori, ci cu portofelul plin. Nu spun că toate femeile au devenit materialiste, ci ceea mai mare parte dintre ele. Tot acest nou stil de viață, sistemul capitalist, ideile nocive din vest, mișcarea de emancipare a femeilor, consumatorismul, propaganda din mass-media, toate acestea au schimbat vechile valori, și le-au înlocuit cu modernisme. Bărbatul de ieri a ajuns un băiat sensibil, în timp ce fata de ieri a ajuns femeie emancipată și pe treaba ei. Înainte, pe vremuri, un cuplu începea cam totul de la zero, în timp ce azi bărbatul trebuie să aibe mașină, realizări, etc.
Cea mai mare naivitate de-a mea a fost faptul că am crezut mereu că dacă mă voi comporta frumos cu o femeie, rezultatele vor fi pe măsură. Nimic mai fals de atât. E cel mai stupid lucru să îi sari una-două în ajutor, să-i oferi nu știu ce, să-i faci pe plac. Nu vei obține nimic așa. Își va da seama cât ești de fraier și ori va profita de naivitatea ta, ori se va distanța. Și atunci ce e de făcut? Depinde ce se urmărește. Ăia care au avantajul de a fi mai bine făcuți de la Mama-Natură, ori să provină din familii cât de cât înstărite, ori să fie mai tupeiști, aceia au avantajul de a-și găsi mai repede o parteneră. În schimb, introvertiții, deprimații, singuraticii și cei pesimiști ca mine, mai încercăm și la anul.
No comments:
Post a Comment