Wednesday, October 9, 2024

Dansând pe val

Dansând pe val

Așa am fost, așa am ajuns
Una am spus, alta am făcut
Trebuia să urc munți, dar am stat ascuns
În vis am câștigat, dar m-am trezit și am pierdut.

Am fost bun, dar pentru ei nu era bine
Am devenit rău, dar nu era frumos, în fine
Am fost cândva frumos, dar nu m-au crezut
N-am știut să arăt, căci nu eram priceput.

Au râs de mine când plângeam
Dar pe urmă am râs eu, când ei plângeau
Cu toții pe val undeva mergeau
Doar eu de unul singur dansam.

N-am văzut, n-am întrebat, n-am cerut și n-am auzit
N-am fost vinovat, dar totuși am recunoscut.

Dacă trăiesc puțin, mă doare mai puțin
De aceea de fiecare dată mă abțin.

No comments:

Post a Comment