"Este o diferența uriașă între a avea realizări pentru a fi fericit și a avea realizări fiind fericit." - Tony Robbins
În județul Arad, există o localitate componentă a orașului Lipova. Această localitate se cheamă Radna. Prima atestare documentară se datează din 1440, dar nu acest lucru face localitatea renumită. Ceea ce scoate în evidență Radna este biserica catolică, sau cum multă lume o numește Mănăstirea Radna, sau Maria Radna. Situată între terminațiile munților Zărandului, dealurile Lipovei și râul Mureș, această construcție impozantă pare ruptă din povești. Observată deja de la distanță, această biserică reușește să trezească fascinația oricui. Aparține cultului romano-catolic, iar în 1992 a fost înălțată la rang de Basilica Minor de către Papa Ioan Paul al II-lea. Are o istorie veche, de 7 secole, căci primele mențiuni documentare datează din 1327 și vorbesc despre activitățile monahale ale unor călugări franciscani veniți probabil din Bosnia. Mai trebuie să menționez faptul că forma actuală a bisericii se datorează renovărilor pornite pe la 1722 și finalizate în 1911. Biserica a suferit multe modificări de-a lungul istoriei și din păcate a fost de multe ori asediată de turci. A avut parte din păcate și de mai multe incendii. Foarte important de menționat este faptul că printre personalitățile renumite din istorie care au vizitat biserica se numără arhiducele Iosif (fiul cel mare al împărătesei Maria Terezia și moștenitorul imperiului habsburgic), împăratul Franz Joseph și arhiducele Franz Ferdinand (moștenitorului tronului austro-ungar). Nu vreau să mă aprofundez în istoria acestei biserici, căci nu asta urmăresc cu publicarea acestui articol. Informații suplimentare despre istoria bisericii se pot găsi pe internet, sau la fața locului. Despre ceea ce vreau să vorbesc în acest articol sunt propriile mele experiențe și trăiri pe care le experimentez de fiecare dată când vizitez acest loc minunat.
Trebuie să menționez de la bun început că nu sunt o persoană credincioasă. Am cu totul alte convingeri decât cele religioase. Încă de pe vremea când erau în liceu am devenit liber-cugetător. Nu spun ateu, deoarece nu vreau să îi jignesc pe cei care mă cunosc și care au convingeri religioase. Dar cu toate acestea, respect cultele religioase, tradițiile, chiar dacă nu sunt în totalitate de acord cu acestea. Și totuși, având aceste convingeri, eu ca persoană total nereligioasă, vin cu foarte mare drag la Maria Radna. Pe lângă faptul că biserica este o construcție fantastică din punct de vedere arhitectural, în stil baroc, ea mai este și un loc cu multă încărcătură spirituală, emanând multă energie pozitivă și liniște. Cel puțin asta experimentez eu de fiecare dată când ajung acolo. După cum spuneam, Maria Radna pare ruptă din povești. Este ca un palat din basme. Când mă aflu acolo, am impresia că sunt într-o poveste de tip fantasy. De fiecare dată când mă îndrept spre Maria Radna am impresia că sunt într-o călătorie spirituală, iar când ajung aici parcă experimentez nirvana. De fiecare dată când ajung la Maria Radna simt că un vis mi se îndeplinește. E ciudat cum eu ca persoană total nereligioasă să am astfel de sentimente plăcute într-un loc cu totul opus convingerilor mele.
De mic copil umblam la Maria Radna, mai ales atunci când se țineau bâlciuri de Sfânta Maria. Aceste sărbători se țin pe 15 august și 8 septembrie, în fiecare an. Obișnuiam să vin cu ocazia acestor sărbători la mănăstire, și nu doar eu, ci toate celelalte generații din împrejurimi. Ca o paranteză, trebuie să menționez faptul că, de Sfânta Maria se organizează tot felul de pelerinaje și din străinătate. Era o tradiție veche și frumoasă și în localitatea mea natală, ca de aceste sărbători pelerinii locali să meargă pe jos la Maria Radna. Bunica mea, care era foarte credincioasă, a făcut aceste pelerinaje de foarte multe ori, la fel și părinții mei. Eu din păcate nu, deoarece eram prea mic în acea perioadă. Când mergeam cu familia în aceste pelerinaje, mergeam mereu cu trenul. Regret acum că nu am avut prilejul de a participa la un astfel de eveniment.
Am făcut liceul la Lipova, iar acest lucru înseamnă că timp de 4 ani vedeam mănăstirea zilnic. Am făcut și multe plimbări pe acolo, uneori singur, iar alteori în tovărășia prietenilor. În perioada respectivă biserica era în renovare, așa că nu prea era mare lucru de văzut înafară de schele pentru lucru și mormane de moloz. Lucrările au durat câțiva ani și dacă nu mă înșel și îmi aduc bine aminte s-au încheiat undeva prin 2009-2010 parcă. E posibil ca aceste date să nu fie exacte, deoarece nu sunt suficient de bine informat în legătură cu aceste lucruri. Forma actuală, renovată, se datorează acelor lucrări. Implicarea părintelui Andreas Reinholz a contribuit foarte mult la finalizarea cu succes a lucrărilor de la mănăstire. Trebuie să menționez că acest preot este un om deosebit, foarte respectat și apreciat de întreaga comunitate catolică și nu numai. Mă consider norocos că am avut norocul și onoarea să îl cunosc și personal pe acest preot demn de tot respectul.
Au trecut câțiva ani și eu nu am mai ajuns pe acolo. Anul 2018 a fost când am reușit să ajung de Sfânta Maria iarăși pe aceste meleaguri, după mulți ani. Doar că de data aceasta, pentru prima dată, parcă am fost lovit de farmecul mănăstirii cu adevărat. Ceva se schimbase. Adevărul era că nici eu nu mai eram copil, ci ca persoană adultă am apărut în peisaj, și având alte concepții. Lăsând la o parte tot marketingul din jurul bisericii și adunătura de oameni veniți de pretutindeni ca să mănânce mici cu muștar și să facă cumpărături, eu am simțit nevoia să mă deplasez la biserică. Ceea ce am surprins acolo a fost precum o revelație pentru mine. Acea stare pozitivă, luminoasă, ce am experimentat acolo atunci, nu se poate explica prin cuvinte. Plus că pe lângă toate acestea, minunata cântare a corului a fost ceea ce m-a fascinat cel mai mult, în special vocea fantastică a unei doamne, venită parcă din altă lume. Am reușit să ajung înapoi și în 2019, iar după aceea în 2020 datorită pandemiei nu a mai fost posibil. 2 ani mai târziu am reușit iarăși să ajung, doar că de data aceasta pe fugă și pe grabă, datorită problemelor de familie cu care mă confruntam. La vremea respectivă, îmi îngrijeam bunica grav bolnavă și timpul limitat nu mi-a permis să petrec la mănăstire atâta timp cât aș fi vrut eu.
2023 a fost anul care m-a făcut să mă îndrăgostesc de acest loc minunat. După ce bunica mea a murit, peste două săptămâni, într-o duminică, am reușit să ajung la Maria Radna la slujbă. Ceea ce am experimentat atunci a fost precum o experiență mistică. Am ajuns acolo distrus de durere, plin de doliu și de suferință. Dar participând la acea slujbă, parcă sub o formă m-am renăscut. Toate stările posibile au trecut atunci prin mine. Începând de la remușcări, frici, sentimente de vină și până la opusul acestora, precum speranță, bucurie și fericire, cam tot ce s-a putut am simțit. Bunica mea mereu vroia să ajungă aici la o slujbă, iar eu nu i-am îndeplinit niciodată acest vis. Acest lucru nu îmi pot ierta niciodată. Dar totuși în acea duminică, după moartea ei, am avut cumva impresia sau senzația că am îndeplinit oarecum visul ei prin faptul că am ajuns eu la Maria Radna în locul ei. Pe tot parcursul slujbei mi-a venit să plâng, uneori de tristețe că ea nu poate fi aici cu mine, iar alteori de bucurie că am reușit totuși eu să ajung aici. Au fost câteva momente când mi-au și dat lacrimile. De atunci, de fiecare dată când am ocazia, și bineînțeles dacă am și cu cine, vizitez această biserică, care între timp a ajuns să fie locul meu favorit.
Cred că toată viața mea nu am umblat atâta la Maria Radna cât am fost din 2023 și până în prezent. Locul a devenit precum un sanctuar pentru mine, un loc sfânt. Glasul minunat al doamnei care cântă în cor e precum o aură a bisericii. Vocea ei pare să vină din altă lume, dintr-o altă dimensiune chiar. Nu cred că există om care să reziste la un astfel de miraj. Pe mine m-a cucerit din prima de când am auzit-o. Ceea ce dânsa face e artă pură, la cel mai înalt și nobil nivel. Datorită ei, Maria Radna radiază și emană parcă și mai multă lumină, și mai multă pace și liniște și energie spirituală pozitivă. Pentru mine Maria Radna nu este o biserică, sau un loc de pelerinaj. Eu cum nu sunt o persoană religioasă, recunosc în fața oricui că nu trăiesc conform ideologiei creștine. Asta nu înseamnă că sunt un păgân, satanist, criminal în serie. Greșit! Și eu caut lumina, ca orice om de altfel, doar că o fac prin felul meu. Înafară de mormântul bunicii mele, trebuie să recunosc că pentru mine, Maria Radna este singurul loc unde găsesc liniște și împăcare. Liniște, în adevăratul sens al cuvântului. Acea liniște după care tânjește fiecare ființă. Acea liniște care te face pe moment să uiți ce te doare, să uiți tot ce te deranjează. Acea liniște care pentru perioada cât mă aflu acolo, reduce pe silențios toată gălăgia și agitația care mă perturbă și îmi face zilele grele și nopțile lungi. Când sunt la Maria Radna, indiferent că pentru 5 minute sau pentru o oră, reușesc să uit de tot ce mă doare, de doliu, de singurătate, de viața grea, de chinurile zilnice ale existenței, de toate nerealizările, de toate situațiile și fazele aiurea, de oamenii tâmpiți cu care am avut de-a face, de toate greutățile care mă lovesc. Maria Radna pentru mine e precum un spital al sufletului. Nu de ceea ce se face aici sunt atras, ci de felul în care se face. Nu mesajul mă fascinează, ci felul în care acest mesaj este trimis. Implicarea, felul în care se pune suflet în tot, bunătatea - toate acestea, pentru mine, sunt ceea ce contează cu adevărat.
O experiență foarte plăcută la Maria Radna a fost ceea ce am experimentat de Paște anul acesta (2024). Era o pasăre în interiorul bisericii, de talie mai mică. Probabil o vrabie, sau altă specie, nu știu. Ușa de la intrare e aproape toată ziua deschisă și probabil pe acolo intrase. Pasărea respectivă pe toată durata slujbei a ciripit și a cântat neîncetat. În momentele de liniște, când nici corul nu cânta și nici preotul nu predica, și se auzea doar ciripitul acelei păsări, senzația era de nedescris. Parcă eram într-un castel medieval, într-o poveste din basme. Felul în care lumina pătrundea pe geamurile bisericii, ciripitul acelei păsări, liniștea, atmosfera plăcută - toate acestea dădeau o stare de bine ce nu se poate descrie. Parcă eram scufundat într-o meditație zen și experimentam cele mai înalte trepte ale acestei arte. Iar după asta, când corul cânta, în frunte cu doamna cu glas de înger, și pasărea mai cânta prin felul ei - deci această combinație de sunete de oameni, instrumente, pasăre, a reprezentat experiența mea supremă la Maria Radna. A fost armonia perfectă. O creație artistică de cel mai înalt nivel. A masterpiece!
Știu că s-au scris multe despre Maria Radna, și încă se vor scrie. Și știu că sunt mulți care au scris, și vor mai fi și alții care vor mai scrie. Sunt mulți care au creat opere de artă, picturi, cântece, etc. Dar mai știu un lucru: acela că singura persoană nereligioasă care a scris într-o manieră pozitivă despre Maria Radna sunt eu. Și tot eu sunt și singura persoană nereligioasă care a creat și desene cu Maria Radna. Și nu în ultimul rând, tot eu sunt probabil singura persoană nereligioasă care vin cu cel mai mare drag la Maria Radna, ori de câte ori are ocazia, și mereu cu sufletul deschis, întorcându-mă mereu bucuros și recunoscător acasă pentru faptul că am putut vizita acest loc minunat, care de altfel este aproape singurul loc unde găsesc liniște sufletească.
Simplificând tot ce am scris până acum, pe scurt aș putea spune că Maria Radna este un loc unde mă simt foarte bine și care îmi dă o stare de bine, o stare pozitivă, de liniște și de împăcare. Dacă Maria Radna ar fi o ființă, sau o persoană reală, aș fi recunoscător pentru tot ceea ce mi-a oferit. Probabil ar fi singura ființă în fața căreia aș face cea mai sinceră plecăciune, ca în fața unui rege sau împărat. Datorită ei am devenit mult mai creativ. De când vizitez mai frecvent acest loc minunat parcă inspirația mea și dorința de a crea au crescut mult mai mult. Ori de câte ori vin aici, plin de tristețe și stări negative, cât sunt aici parcă uit de toate acestea, iar atunci când plec parcă sunt încărcat într-un mod pozitiv. Dacă Maria Radna ar fi o ființă, sau o persoană reală, pentru tot ceea ce mi-a oferit și îmi oferă, tot ce aș putea să-i spun e: "Mulțumesc!", la modul cel mai sincer și cel mai profund.
