Curiozitatea la om este un fenomen care nu are limite, nici granițe. Fie că vorbim despre curiozitatea de a explora, sau de a descoperi, sau pur și simplu de curiozitatea ca fapt divers de a ști una și alta despre alții. Ca să scriu aceste rânduri am fost inspirat de un eveniment, în care am fost bineînțeles direct implicat. Recent, am fost abordat de către o persoană cunoscută dintr-un anume motiv. Nu are importanță despre cine e vorba și despre ce. Ideea e că persoana respectivă mi-a adresat o întrebare, din pură curiozitate bineînțeles. Și repet, nu aia contează ce am fost întrebat, ci felul în care s-a întâmplat tot acest eveniment. Persoana aceea mi-a pus o întrebare, dar toată intriga a fost dată de felul în care mi s-a pus acea întrebare.
Persoana care mi-a pus întrebarea era atâta de curioasă de răspunsul meu încât practic radia de curiozitate. Până și pe firele de păr de pe brațe se simțea și se vedea curiozitatea. Deci, eu atâta curiozitate în viața mea n-am văzut. Efectiv pot spune că am avut o revelație pe tot parcursul evenimentului respectiv, constatând spre surprinderea mea că omul poate radia și de curiozitate, nu doar de fericire sau de tristețe. Eram ceva de genul: "bă ești prost? chiar se întâmplă asta! să mor eu de nu!". În timp ce eram concentrat pe discuție, eram ca misticii sau înțelepții care atingeau iluminarea, parcă radiam și eu în același timp cu interlocutoarea mea, diferența fiind că ea radia de curiozitatea iar eu de uimire. Cred că și iluminarea poate fi atinsă până la urmă prin mai multe feluri, exact cum există văd că mai multe tipuri de radieri.
Curiozitatea umană roade mai tare decât foamea. Chiar nu contează cât de înfometat și cât de obosit ești, dar parcă tot curiozitatea ți mai mare. Omul este un animal ciudat oricum, poate chiar cel mai ciudat dintre toate creaturile ce a dat natura pe planeta aceasta. Și cred că nu omul este atât de ciudat, ci mai degrabă ciudățenia la el, și anume curiozitatea. Să nu uităm că tot ceea ce am realizat, ca specie și ca civilizație mă refer, totul se datorează curiozității. Marile descoperiri geografice, descoperirile științifice, construcțiile, tehnologia, gândirea, sistemele, ș.a.m.d., toate s-au născut datorită curiozității umane. Dar în același timp și marile nenorociri, cum ar fi bomba nucleară, genocidurile, experimentele pe animale și oameni, și acestea tot datorită curiozității fără de margini s-au născut. Singura limită la curiozitatea umană este faptul că aceasta nu are limite.
Curiozitatea poate fi chinuitoare. În cazul în care nu afli ceea ce vrei, curiozitatea te poate tortura, te poate chinui, te roade, te macină, îți arde prin stomac. Când e vorba de ceva strict personal, gen ești savant și lucrezi la nu știu ce proiect sofisticat și urmează să faci dita mai descoperirea, atunci e clar că nu ai nici zi și nici noapte din cauza curiozității. Curiozitatea merge mână în mână cu nerăbdarea și cu frustrarea. Câteodată din cauza curiozității ajungi precum drogații aflați în sevraj, ai face orice doar să afli ceea ce te interesează, mai ales când e vorba de ceva bârfă foarte importantă. Și am mai constatat un fenomen interesant, straniu chiar, tot la persoana despre care vorbeam la început. Țin minte că odată se uita după niște prunci, dar nu faptul că se uita contează, ci felul în care o făcea. Deci cu atâta curiozitate își arunca privirile căci era precum Arnold Schwarzenegger când îl juca pe Terminator, androidul care atunci când se uita la cineva avea abilitatea de a scana fața persoanelor și să le analizeze. Oarecum așa făcea și persoana respectivă. Pentru hohote de râs, sper doar să nu fie vreun Terminator deghizat în om prin zonă că atunci am pus-o cu toții, și chiar nu e de glumă, căci om contra fiară cam greu... În fine, nu cred că este roboți trimiși din viitor în localitatea în care trăiesc, ceea ce se întâmplă de fapt este un fenomen și mai specific omului de rând cu un IQ redus: curiozitate împletită cu prostia, iar această rețetă dă naștere unui cozonac ciudat pe care nu oricine poate mânca. La fel cum se spune că răzbunarea este arma prostului, așa este și curiozitatea: arma săracului, înfometat dar curios până în măduva osoasă.
În concluzie pot spune despre curiozitate că are și avantaje dar și dezavantaje. Depinde de fiecare în ce categorie se clasifică, ce tip de om este, atât ca personalitate cât și ca și caracter. Curiozitatea poate duce la rezultate bune, dar poate să tragă și în jos individul. După cum spuneam, fiecare conform propriilor posibilități și limitări.
No comments:
Post a Comment