Din moment ce în viața unui individ apare fenomenul de insomnie, această pedeapsă teribilă va reuși cumva să prindă rădăcini în adâncurile ființei, astfel încât fiecare noapte să fie prilejul unei experiențe de un chin inimaginabil. Am mai vorbit despre insomnie într-un articol mai vechi, și aș mai putea vorbi mult și bine până îmi iasă ochii din cap, deoarece am suficiente nopți la dispoziție să tot scriu despre așa ceva. În fine, primul articol pe tema insomniei se poate reciti de aici. La fel cum am spus și în primul articol, cel care nu are probleme de somn și nu îl macină absolut nimic, nu este chinuit de propriile gânduri și stări, acela nu își poate imagina cum e să nu dormi și cât de minunat e ca noapte de noapte să stai și să admiri de unul singur tavanul camerei.
Insomnia mai are o consecință aproape la fel de terifiantă precum însuși lipsa somnului. E vorba de oboseală, sau oboseală cronică. Din cauza insomniei, cu trecerea timpului apare o senzație de oboseală care se înfășoară pe întregul corp al individului, precum un șarpe invizibil. Această stare de oboseală la un moment dat se transformă în epuizare, după care într-o prăbușire în haosul infinitului. Parcă tot cad, de când exist, dar tot nu mai ajung să mă prăbușesc pe nimic. Doar sunt în plin picaj, fără să mă izbesc de nimic solid. Doar cad și atât, iar prăbușirea îmi consumă întreaga esență și energie, eliberând din mine și ultima picătură de viață.
Ce este omul în fața unui destin atât de crud? Ce povară grea pe umerii celor ce nu pot să doarmă... Să vrei să dormi și să nu ai timp, din cauza insomniei... Iar pastilele cu timpul ajung să fie precum vorbele ce nu te mai afectează: îți intră pe o ureche și îți iasă pe cealaltă. Ce este omul până la urmă? O să spun eu: omul este singurul animal de pe suprafața acestei planete care trebuie să se chinuie ca să adoarmă, sau care nu poate dormi deloc. Și cel care doarme bine în toată povestea aceasta este marele creator, preamărețul Dumnezeu păstor al imensei turme de oi. El doarme și nici măcar nu-i pasă de suferința mea sau a ta. Noapte de noapte, mă rog și îl implor să mă adoarmă, să simt cum picajul meu ajunge la prăbușire. Și cu toate acestea în zadar mă rog. Mă rog atât de mult încât implorarea se transformă în revoltă și declarație de război contra tuturor zeităților de pe această lume infectă. După atâtea rugăciuni zise de dragul vorbelor, din chin și suferință, am ajuns să îl bag pe Dumnezeu în dumnezeii mă-sii, pentru toate rugăciunile neascultate și respinse de-a lungul vieții.
O altă observație foarte dramatică în cazul insomniei este faptul că cei mai afectați de acest fenomen sunt oamenii singuratici în general. Cei care se duc seara singuri la culcare, cei care n-au pe cine îmbrățișa în pat și stau singuri precum un cadavru într-un sicriu, aceia sunt cei mai predispuși spre insomnie, atât bărbați cât și femei. Și problema se amplifică și mai mult în cazul în care individul în cauză are și un nivel intelectual avansat și un grad de inteligență destul de ridicat. Și problema se amplifică și mai mult de atât în momentul în care persoana în cauză sau individul mai are și o grămadă de frământări ce-l macină de o viață întreagă și îl chinuie zilnic. Bineînțeles că în situația dată se deschid porțile spre depresie, iar fiecare zi de acum încolo nu va fi altceva decât o bătălie cu demonii. Ziua vesel, noaptea trist; sau mai bine spus tot timpul trist, doar jucând teatru foarte bine astfel încât aparențele să înșele cu o perfecțiune uluitoare.
Când nu ai cu cine să-ți împarți gândurile și sentimentele nu-ți rămâne altceva de făcut decât să te alegi pe tine să-ți fi cel mai bun prieten. Tot ceea ce nu te omoară te face pur și simplu mai ciudat, iar oamenii tot mai mult se vor distanța. De la atâta prăbușire în gol simt cum ar fi trebuit să mă dezintegrez de mult datorită aerului care-mi freca corpul. Dar nu se întâmplă una ca asta, ci din contra, uneori parcă reușesc să mă izbesc de pământ, după care simt cum mă sparg în mii de bucăți precum gheața, iar bucățile încep să se topească, formând apă care dupa aia se evaporă. Și din apa evaporată, se formează iarăși acel gaz care-mi va da naștere ființei mele damnate și întreg procesul prăbușirii începe de la început. Insomnia mea este lupta cu mine însumi. Toate gândurile mele se contopesc noaptea, formând un gând imens cât un munte, după care totul se transformă într-un ciocan masiv, după care acel ciocan încearcă întruna să-mi spargă capul. Ce distracție minunată, noapte de noapte. După toate aceste spectacole vin diminețile obosite, dimineți în care nimeni nu te întreabă cum ai dormit sau cum ești, pentru că oricum nimănui nu-i pasă, sau pentru că pur și simplu nu ai pe nimeni lângă tine. Și când vezi că ai în față o zi întreagă de sarcini și responsabilități, 24 de ore în care trebuie să fi apt și prezent, ajungi să te simți precum Don Quijote de la Mancha în luptă cu morile de vânt.
În nopțile lungi și reci, stau și mă gândesc intens la toate mizeriile, la ce viață josnică duc, la cât de ratat sunt la capitolul dragoste, la ce lupte zilnice duc cu mine însumi. Vântul insomniei îmi răscolește toate amintirile, chiar și pe cele îngropate în cimitirul minții mele, noapte de noapte, profanând tot ceea ce nu vreau să dezgrop, amintindu-mi tot ceea ce doare și tot ceea ce n-ar trebui să simtă nimeni niciodată. Mă gândesc și toate gândurile mă consumă, accentuând anxietatea mea socială, depresiile, hrănind insomnia și toți demonii cu care mă confrunt. Și când mă gândesc că prenumele meu în limba mea maternă înseamnă "puternic"... Puternic cum, sau în ce? În supraviețuire? La numărul de nopți nedormite? La numărul de bătălii purtate și pierdute cu toată hoarda de demoni din capul meu?
Vreau doar să dorm și nu pot. Nu vreau nimic altceva. Vreau măcar pentru câteva ore să uit de tot, să uit cine sunt, să uit tot ceea ce mă doare. Nu mai vreau să știu nimic din tot ceea ce știu, să nu mai cunosc pe nimeni, să nu mai fiu eu, să fiu pe Marte și nu pe Pământ, cât mai departe de aici, cât mai departe de tot și de toate. Și iată că nu se poate nimic din tot ceea ce aș vrea. Vreau doar să dorm puțin, atâta tot. Dar nu se poate. Nu pot să dorm, nu pot să dorm și nu pot să dorm...
No comments:
Post a Comment