Războinicul tăcut

"Mergi numai pe căile indicate de onoare. Luptă şi nu fi niciodată mişel. Lasă pentru alţii căile infamiei. Decât să învingi printr-o infamie, mai bine cazi luptând pe drumul onoarei." - Corneliu Zelea Codreanu

Indiferent cât de timid am fost și sunt, indiferent că foarte rar am dat cu pumnul, cu toate acestea mă consider un luptător. O luptă nu înseamnă neaparat o bătălie dată între X și Y. Nu, din contra, poate însemna o luptă internă, înfruntarea unei provocări foarte stresante sau solicitante, a fi față în față cu un pericol mortal sau trăirea unei vieți lipsite de culoare. Cine poate îndura cu onoare tot ceea ce pentru alții ar fi de nesuportat, înseamnă că este un luptător. Și toți aceia care înfruntă și îndură, fără să arate sau să spună ceva din toate acestea, sunt adevărații luptători. Să trăiești pentru ceva și să mori pentru acel ceva, fără să protestezi și să faci gălăgie, asta înseamnă să ai onoare și virtute.
Din anumite puncte de vedere, încă din copilărie am fost maturizat forțat din cauza unor evenimente mai neortodoxe. Certurile zilnice, bătăile și neînțelegerile, toate acestea la început erau un șoc, dar pe urmă, odată cu trecerea anilor, au devenit rutină, astfel încât în timp ce nervii mei s-au stricat, pe parcurs, în același timp s-au și întărit. Am văzut și am trăit lucruri care pentru alții ar provoca greață numai dacă aș povesti mici părți din ele, fără să intru în amănunte. Au fost anumite situații când nu aveam ce face și eram nevoit să-mi folosesc pumnii și picioarele, împins de împrejurimi și de situație.
Furtuna anilor ce au trecut a lăsat pagume mari în suflet, la fel ca o inundație masivă după care vine prăpădul. Ceea ce nu te doboară nu te face mai puternic, ci mai indiferent, mai rece și mai ciudat. Îți pasă mult prea mult, până ajungi în punctul în care nu-ți mai pasă deloc. Și cu toate acestea, păstrându-ți onoarea până la capăt, în timp, devii tot mai virtuos. Profunzimea ta va reflecta inteligența ta, iscusința minții, nivelul superior al conștiinței la care ai ajuns. Dar cu toate acestea, acest așa-zis nivel se va manifesta doar din anumite puncte de vedere, sau doar la anumite aspecte. De exemplu vor fi lucruri care te vor lăsa rece, în timp ce altele te vor mișca.
Personal, nu dau doi bani pe ce cred alții despre mine, sau pe ce așteptări sau pretenții au de la mine, atât cei care mă cunosc cât și societatea. Mă simt străin de lumea oamenilor și oricât aș încerca tot nu mă pot integra. Dacă am dreptul să aleg, prefer singurătatea mea răcoroasă. Prefer să stau singur la masă decât în compania unui grup de oameni (mai ales străini). Prefer un loc retras, unde nimeni nu poate vedea ce mânc, cum mânc, ce beau, cât beau, ce fac, ș.a.m.d. Diferit nu înseamnă ciudat, iar a avea principii nu înseamnă a fi fixist.

Am învățat să îndur în tăcere, din această cauză cicatricile mele sunt invizibile. Strigătul meu este tăcerea. Cei care nu îmi pot înțelege tăcerea, nu îmi vor putea înțelege nici cuvintele. Nu cu lumea din jur mă lupt, ci cu lumea din interior, cu mine însumi. E o bătălie care a început deja de mulți ani. Nu am nevoie de familii noi, femei, căsnicii, de nimic ce m-ar distrage și mi-ar schimba cărarea pe care merg. Această luptă trebuie să o duc singur. Un samurai nu dă dovadă de teamă, un călugăr shaolin este mereu concentrat, un cavaler templier trăia și se lupta pentru religia lui. Fiind un luptător, înseamnă că și eu trebuie să lupt, fără să dau dovadă de teamă, să fiu concentrat și să cred în ceva. Doar astfel pot supraviețui în această lume, fără să mai implor atenția sau înțelegerea cuiva. Nu am pe cine să mă bazez, înafara de mine. Eu și cu mine, am trecut prin atâtea.
Am trecut prin cele mai dificile momente în viață de unul singur, nefiind niciodată înțeles în totalitate (nici măcar de părinți sau de cei apropiați). Am înfruntat cele mai mari frici și pericole, fără să am pe cineva alături. N-am avut pe umerii cui să plâng, nefiind nici o fată/femeie, prințesă magică sau înger păzitor prin zonă. Mi-am vărsat singur lacrimile. Mi-am lins singur rănile după care le-am cusut cu sârmă ghimpată. Și aceasta nu se va schimba nici pe viitor, de fapt niciodată. Am dat cu pumnii în pereți de multe ori până la sânge, doar ca să îmi vărs frustrările și nervii. Soarta războinicilor tăcuți și singuratici este hotărâtă încă înainte ca aceștia să vină pe lume. Orice luptă e grea, dar niciuna nu se compară cu lupta pe care trebuie să o duci cu tine însuți, contra ta. Și dacă o astfel de luptă reușești să câștigi, pe bună dreptate devii cel mai puternic luptător, chiar dacă fizic arăți precum o ruină, dar în spirit ești nemuritor.