Am intuit că va veni. Am simțit că se va întâmpla. Am simțit deja de mult. Și iată că tot ceea ce simțisem cândva, a devenit realitate. Valurile schimbării au lovit din plin, cu putere maximă. Au măturat toate frunzele cu amintiri, căzute din pomul atotcunoscător. Au mistuit precum flăcările infernului, fără să țină cont de protestele mele și forța cu care încercam din răsputeri să mă opun.
Urăsc schimbările, de orice natură ar fi ele. Întotdeauna le-am urât. Orice schimbare prin care am fost nevoit să trec m-a afectat într-un mod negativ. Și asta întotdeauna așa a fost. Din câte am observat, mereu toamna loveau valurile schimbării. Modificau totul în jur, fără să țină cont de sentimentele mele, sau de dorințele mele. Oricât de mult încercam să le țin piept, eforturile mele erau în zadar. Cele mai grele clipe, care au adus schimbări, le-am trăit mereu toamna. Printre acestea pot nota diverse schimbări la stilul de viață sau la mediu, dar cele mai urâte au fost când mi-am văzut membrii familiei cum se îmbolnăvesc, sau cum mor. Dispariția cuiva draga lasă urme adânci pentru tot restul vieții. Doar cine trece prin asta poate să înțeleagă. Timpul nu vindecă rănile, te învață doar cum să trăiești cu ele. Te învață cum să ții în tine tot ceea ce doare, pentru că, până la urmă oricum nimănui nu-i pasă. Rănile se cicatrizează, dar urmele rămân. Toamna schimbărilor, sau toamna care aduce schimbările.
După cum am dat de înțeles, sunt omul căruia nu îi plac schimbările. Nu-mi place să mă adaptez schimbărilor. Ceea ce numesc eu schimbări, erau niște modificări în viața mea care mereu au avut efecte negative asupra mea și asupra mediului în care trăiesc. Să trăiești pe nisipuri mișcătoare nu e simplu. Oamenii ca mine nu sunt făcuți pentru adaptare. Noi suntem rebeli, protestăm cu gura mare, și ne opunem din răsputeri schimbărilor. Ceea ce pentru mine e adaptare, nu e altceva decât o formă de supraviețuire cu scârbă, îndurând zi de zi ceea ce provoacă suferință. Oamenii ca mine sunt afectați de schimbări. Eu am fost afectat de schimbări, și sunt afectat în continuare.
Probabil unii vor înțelege din aceste scrieri o formă de autocompătimire, dar nu e așa. Nu încerc să atrag mila nimănui, nici înțelegere și nici susținere, căci nu am nevoie. Sunt doar o voce tăcută, dată pe silențios, care se manifestă prin câteva rânduri scurte. Sunt vocea unui om mut. Sunt glasul tăcut al unui anonim. Sunt strigătul cuiva care tace.
În fiecare an pe când se sfârșește vara, încep să apară deja fricile și stările de frustrare. Simt cum odată cu venirea toamnei, schimbările apar și ele cu scopul de a face rău. Văd cum urâtul începe să prindă formă și contur. Îmi simt frica în vene cum pulsează mai ceva ca inima. Toate aceste schimbări modifică în jur multe lucruri.
Ultima dată când au lovit valurile schimbării, au reușit să-mi întoarcă bine de tot viața pe dos, răpindu-mi cea mai dragă ființă și lăsând în urmă un gol imens cât un crater. Uneori simți că nu mai ai nimic de pierdut, iar când te-ai crede mai stăpân pe situație și când nici nu te-ai aștepta, valurile atunci lovesc puternic. Viața nu joacă cinstit niciodată și îi lovește tare întotdeauna pe cei slabi și vulnerabili. Într-o lume dominată de diferențe sociale, parcă tot aceia săraci și inocenți au mai mult de suferit.
Am învățat cumva să trăiesc cu toate acestea, să mă împac cu ideea că asa e în viață. Nu aștept de la nimeni nimic, căci nimeni nu îmi este dator cu ceva. Orice relație la un moment dat se sfârșește, oricât ar fi ea de bună, și într-un final cam fiecare om te va trăda, sub o formă sau alta. Orice prietenie, oricât ar fi ea de bună, până la urmă își are limitele. Oricât de bine m-aș înțelege cu o persoană, la un moment dat constat că o deranjez. Fiecare om își trăiește propria viață. Își duce fiecare bătălia zilnică, așa că nu pot avea pretenția ca cineva să fie prezent pentru mine. Nu am ce să aștept după înțelegerea, atenția sau iubirea nimănui. Prin scrierile mele nu încerc să-mi cresc popularitatea, nici să-mi atrag fani sau adepți. Nu încerc nici să trezesc admirația altora. Prin aceasta nu încerc să cerșesc nici milă, nici înțelegere și nici compasiune de la nimeni. Scriu ceea ce scriu pentru că trebuie să scriu. Trebuie să îmi duc luptele singur, fără să mă las doborât de valurile schimbării. Nu-i voie să cad, pentru că nu este cine să mă ridice pe urmă, și nu am nici pe umerii cui să-mi plâng necazurile. Luptătorii și artiștii nu se plâng niciodată. Sunt renegat într-o societate superficială unde domină falsitatea. Asta e adevărata adaptare la greu: să trăiești cu scârbă într-o societate scârboasă unde valurile schimbării lovesc neîncetat și fără milă.
No comments:
Post a Comment