Gânduri

"Omul este o trestie, cea mai fragilă din întreaga natură, dar este o trestie gânditoare." - Blaise Pascal

De multe ori nu trebuie să faci altceva decât să te uiţi în jurul tău şi o să observi marea prostie. Tot ceea ce caracterizează omenirea de când există ea nu este altceva decât prostia. În paralel cu prostia a evoluat şi superficialitatea, care din păcate caracterizează şi societatea modernă. E trist când vezi în jur că foarte mulţi oameni, dintre care mulţi intelectuali şi absolvenţi de facultate, cred în diverse semne şi le interpretează ca fiind diverse prevestiri ale unor evenimente ce urmează să se întâmple. E trist când vezi în tribunale că oamenii sunt puşi să jure cu mâna pusă pe Biblie. Dacă ei fac acest gest înseamnă că totul e în ordine. Şi totuşi nimeni nu pune sub semnul întrebări valoarea de adevăr şi credibilitatea acelei "cărţi sfinte". Şi cu toate astea consider că aceea "carte sfântă" este de vină pentru gândirea stupidă şi viziunea plină de superficialitate a oamenilor. Oare de ce consideră marea majoritate a oamenilor că e mai uşor să crezi în existenţa unei fiinţe supreme cu puteri supranaturale decât să crezi în propriile tale puteri? Oare de ce se lasă oamenii spălaţi pe creier prin manipularea în masă cu aceste credinţe bizare? Cred că oamenii din frică şi din laşitate au ajuns să inventeze divinităţi şi să le venereze. Oamenii preistorici au venerat animalele prădătoare, dar când au văzut că pot făuri arme şi le pot ucide au ajuns la concluzia că aceştia nu sunt zei. Mai târziu au ajuns să personifice forţele naturii, forţe pe care nu le-au putut controla. Şi aşa au apărut la grecii antici zeii precum Zeus ca zeu suprem, Poseidon ca zeu al oceanelor şi mărilor, Hades ca zeu al infernului, ş.a.m.d. Una dintre caracteristicile principale ale omului este gândirea. Datorită faptului că unii au gândit puţin, mai târziu a apărut conceptul de un singur zeu suprem, şi anume Dumnezeu. Iată cum a evoluat gândirea şi mentalitatea umanităţii. Şi totuşi în ciuda faptului că acest Dumnezeu ne iubeşte pe toţi şi ne-a creat din iubire pură el nu acceptă necredincioşii, homosexualii, adepţii altor religii, femeile care divorţează, etc. El ne iubeşte pe toţi dar în schimb dacă nu credem în el ne va pedepsi cu foc şi cu suferinţă eternă. Oare ce fel de minte odihnită a putut inventa asemenea baliverne? Nu a fost unul, ci mai mulţi. Unul l-a inventat pe Dumnezeu, peste 100 de ani altul i-a dat diverse proprietăţi, peste încă 100 de ani altul sau alţii i-au dat alte proprietăţi, ş.a.m.d. Şi aşa s-a ajuns ca în final acest concept să fie bătătorit bine în gândirea oamenilor... din păcate. Căci fără acest concept probabil nu ar fi avut loc cruciadele, crimele împotriva "vrăjitoarelor" şi "ereticilor", nu ar fi avut loc holocaustul, şi mai important nu ar fi fost ucişi fără nici o milă de către inchiziţie acei gânditori şi savanţi consideraţi "slujitori ai diavolului", fără de care astăzi nu am avea telefon, internet, şi alte tehnologii. Şi cu toate astea El totuşi ne iubeşte... E cel mai trist când după toate astea oamenii încă refuză să-şi pună semne de întrebări şi acceptă să creadă orbeşte şi unii cu fanatism.

Crede şi nu cerceta! Asta e ceea ce unii consideră adevărata cale. Oare de ce nu inversăm expresia, şi anume: cercetază şi apoi crede! După cum spunea şi Miguel De Cervantes: a vorbi fără a gândi, înseamnă a trage fără a ţinti.
Albert Einstein spunea că dacă oamenii sunt buni doar pentru că le e frică de pedeapsă şi pentru că speră la o recompensă, atunci suntem într-o stare jalnică. E totuşi un semn bun că au fost oameni de-a lungul timpului care n-au refuzat să gândească. Celebrul cartograf şi căpitan de corăbii Ferdinand Magellan spunea că "Biserica spune că Pământul este plat dar eu ştiu că este rotund pentru că am văzut umbra lui pe Lună şi am mai multă încredere într-o umbră decât în Biserică". Marele filozof al secolului XX Bertrand Russel spunea că religia este o rămăşiţă a copilăriei inteligenţei noastre, iar un alt mare filozof, Arthur Schopenhauer, spunea că religia este capodopera artei de a dresa animalele, deoarece dresează oamenii cum să gândească. O expresie şi mai dură a formulat Denis Diderot. După părerea lui oamenii au nevoie de libertate, iar omul nu va fi liber până când ultimul rege va fi spânzurat cu intestinele ultimului preot. E o viziune dură şi radicală, dar într-un fel adevărată. Până când superstiţia nu o să dispară din gândirea oamenilor, aceştia o să trăiască într-un somn continuu de ignoranţă. Aş vrea să închei acest articol cu un citat de-al lui Albert Einstein.

"Cuvântul reprezintă pentru mine nimic mai mult decât
expresia şi produsul slăbiciunilor umane, Biblia, o colecţie de legende onorabile dar primitive şi care sunt totuşi destul de copilăreşti." - Albert Einstein

Artele marţiale şi antrenamentele cu greutăţi

Antrenamentele cu greutăţi, refacerea, alimentaţia, proteinele, carbohidraţii, suplimentele nutritive şi artele marţiale. Ce legătură este între acestea, ar fi întrebarea ce vine firesc legată de această asociere. Există două tipuri de abordări, de puncte de vedere diferite: pe de o parte, antrenori şi practicanţi ai diferitelor stiluri de arte marţiale care susţin că antrenamentele cu greutăţi sunt contraproductive pentru aceştia, ei fiind de părere că mobilitatea şi viteza sunt reduse ca urmare a exerciţiilor cu greutăţi. Pe de altă parte, o categorie semnificativă de antrenori şi specialişti recunoscuţi susţin că antrenamentele cu greutăţi, efectuate corect, sunt benefice în creşterea forţei fără a afecta nici mobilitatea şi nici viteza. Şi eu am aceeaşi părere cu aceştia din urmă şi din experienţa mea de peste 20 de ani în antrenamentele cu greutăţi, atât că sportiv profesionist, cât şi că antrenor, voi argumenta de ce cred că antrenamentele din sala de forţă sunt complementare celor specifice artelor marţiale şi cresc eficiența acestora, indiferent că este vorba de kick-box, de jiu jitsu, de karate, de judo sau de MMA. În articolul de faţă, mă voi referi la cum îmbunătăţesc forţa şi cum trebuie folosite antrenamentele cu greutăţi în artele marţiale. În următoarele numere ale revistei voi arăta legătura şi implicit beneficiile alimentaţiei şi ale suplimentelor nutritive în creşterea performanţei sportive. Toate sporturile care implică efort fizic au îmbunătăţiri spectaculoase în ceea ce priveşte forţa, viteza de execuţie sau reacţie, refacere, datorate folosirii complementare a antrenamentelor cu greutăţi şi a unei alimentaţii ce ţine cont de o abordare ştiinţifică, profesionistă. De ce ar face excepţie artele marţiale? Sunt multe exemplele în care sportivi de elită, precum George Saint Pierre, Randy Couture, Ray Sefo, Peter Aerts, ca să amintesc doar câteva nume cunoscute, şi-au îmbunătăţit semnificativ performanţele, incluzând în pregătirea lor tehnici complementare de antrenament, refacere şi alimentaţie.

Exerciţiile cu greutăţi, atunci când metodele de antrenament sunt atent selectate, vor contribui la îmbunătăţirea vitezei de reacţie, la creşterea forţei, a flexibilităţii şi a rezistenţei. Care sunt metodele de antrenament complementar pentru artele marţiale? În competiţiile de luptă, forţa şi anduranţa sunt factori determinanţi care îţi pot da un avantaj major asupra adversarului. Un luptător complet trebuie să fie pregătit să susţină serii de lovituri multiple în diverse combinaţii de luptă nu doar să se bazeze pe lovituri de KO sau submişii. Eficienţa este de asemenea crucială într-o competiţie de fight. Asta înseamnă că nu are rost să iroseşti 100 kg. de forţă a loviturii, când 10 kg. sunt suficiente în contextul dat. Cu alte cuvinte, conservarea şi controlul energiei consumate în lovituri trebuie stăpânite şi folosite proporţional în funcţie de momentele luptei. Antrenamentele specifice cu greutăţi contribuie la perfecţionarea acestor tehnici, la o eficienţă utilizare a forţei şi la dozarea efortului. Tipul de lucru ales trebuie să fie unul care să permită creşteri specifice ale forţei fără a lua mult timp de antrenament. Aceasta înseamnă antrenamente relativ scurte, intense, care să permită corpului să rămână fresh, adică să nu fie stors până la ultima picătură de energie. Dacă ar fi să luăm în considerare o pondere, antrenamentele cu greutăţi nu trebuie să depăşească 25-30 % din totalul antrenamentelor unui practicant al artelor marţiale, restul, adică majoritatea antrenamentelor, trebuie să fie unele specifice stilului de luptă.

Cum trebuie să se desfăşoare un antenament complementar de forţă şi ce exerciţii e recomandat să conţină acesta? După o încălzire generală de 10 minute, se alege un circuit de exerciţii de bază, efectuate în special cu greutăţi libere, adică haltere şi gantere. Seriile vor fi făcute fără pauze între ele, sau mai bine zis cu pauze foarte scurte, atât cât durează să ajungeţi de la un exerciţiu la altul, şi efortul nu va fi maximal, în sensul că la nici o serie nu trebuie să ajungeţi la epuizare. Iată un exemplu de antrenament în circuit în sala de forţă:

Exerciţiul/. Nr. serii/ Nr. repetări

- Împins din culcat cu bara la banca orizontală/6/15-20

- Îndreptări cu bara/6/15-20

- Împins militar cu bara pentru umeri/6/15-20

- Genuflexiuni cu bara/6/15-20

- Flotări la paralele/6/10-15

- Ramat orizontal cu gantere, ambele braţe simultan/6/10-15

- Ridicări laterale şi ridicări prin față cu gantere, alternativ/6/15-20

- Fandări în mers cu ganterele/6/15-20

La toate exerciţiile se va lucra partea negativă lent, aproximativ 4 secunde, iar partea pozitivă rapid şi exploziv, o secundă, dar controlat. Se vor alege greutăţi cu care să se poată face numărul de repetări fără a ajunge la epuizare musculară. Exerciţiile alese aici, efecuate cu regularitate, vor îmbunătăţi viteze de execuţie, vor creşte forţa loviturilor şi vor îmbunătăţi stabilitatea. Tehnica de execuţie corectă a acestor exerciţii trebuie stăpânită înainte de a se trece propriu zis la efectuarea lor, pentru că, efectuate incorect, acestea pot duce la accidentari. Voi reveni în articole ulterioare cu explicaţii referitoare la tehnica corectă de execuţie, dar, dincolo de explicaţie acestora în scris, acestea trebuie însuşite sub directa îndrumare a unui antrenor calificat.
O eventuală epuizare cardiovasculară este posibilă, în funcţie de pregătirea fizică a sportivului, dar aceasta trebuie să fie ceva trecător, în sensul în care, lucrând în mod repetat aceste circuite, dar şi antrenementele care implicit necesită anduranţa de tipul artelor marţiale, indiferent că sunt la sol sau din picioare, nivelul de rezistenţă trebuie să ajungă la punctul în care sportivul să nu se simtă epuizat total. Acest tip de antrenamente nu va acumula cantităţi semnificative de acid lactic în muşchi, deoarece nu se insistă pe o anumită grupa musculară, ci exerciţiile sunt efectuate în circuit, ceea ce presupune că sângele este menţinut pentru perioade scurte de timp în fiecare grupă musculară. Acest tip de antrenament nu presupune o creştere a masei musculare punctuală, ştiut fiind că o masă musculară prea mare poate fi în detrimentul practicanţilor de arte marţiale, deoarece în timpul unui meci ce se întinde pe mai multe reprize, acumularea de acid lactic într-un braţ cu perimetrul de 50 de centimetri, de exemplu, este mai mare decât într-un braţ cu perimetrul de 40 de centimetri şi poate cauza luptătorului dureri musculare care să-i diminueze rezistența şi implicit eficiența.

Un program de acest tip poate fi efectuat de 2-3 ori pe săptămână, şi trebuie făcut separat de antrenamentul specific de arte marţiale. Cu alte cuvinte, dacă sportivul face acest circuit în prima parte a zilei, se va odihni ulterior şi va face antrenamentul specific de arte marţiale în a doua parte a zilei şi invers. Bineanteles că există multe alte exemple de antrenamente complementare în sala de forţă pentru practicanţii de arte marţiale, acesta fiind doar un exemplu pe care puteţi să îl incorporaţi în pregătirea voastră.

Muşchii abdominali şi artele marţiale

În ultima vreme am făcut o observaţie interesantă pe care vreau să o prezint şi în scris. Majoritatea practicanţilor de arte marţiale au muşchii abdominali foarte bine dezvoltaţi. Nu mă refer la amatori sau practicanţi de sezon, ci la practicanţii care asta au făcut întreaga lor viaţă. Foarte mulţi culturişti sau bodybuilderi încearcă din greu să-şi controleze stratul adipos de pe corp, făcând diverse exerciţii cardio sau stretching, pe când practicanţii de arte marţiale au nişte abdomene foarte bine conturate.
Există nenumărate exerciţii cu ajutorul cărora se pot antrena muşchii abdominali şi există şi tot felul de tehnici de intensitate prin care se poate pune în mişcare întregul organism astfel încât grăsimea nu se poate acumula şi încetul cu încetul ea se arde transformându-se în energie.
Dar nu numai exerciţiile sau tipurile de antrenament ajută pentru formarea unor muşchi abdominali bine conturaţi. Alimentaţia este la fel de importantă; poate chiar mai importantă decât antrenamentul. Datorită alimentaţiei se depune stratul adipos pe tot corpul, în special în zona abdominală. Excesul de dulciuri, mâncare bogată în grăsimi, berea şi chiar şi fumatul pot ajuta la depunerea de grăsime. În cazul femeilor chiar şi medicamentele anticoncepţionale pot fi o cauză a depunerii grăsimii.

Există foarte multe exerciţii care dezvoltă abdominalii. Cele mai cunoscute sunt ridicările de trunchi din culcat, ridicările de picioare sau genunchi din atârnat, sau diverse tipuri de răsuciri folosind propria greutate sau greutăţi adiţionale. Nu în ultimul rând şi exerciţiile de acrobatică, cum ar fi statul în cap ajută foarte mult la dezvoltarea abdominalilor deoarece în timpul unor astfel de poziţii sau mişcări muşchii abdominali se contractă puternic pentru a putea menţine în balans organismul.
În revistele de culturism sunt predate tot felul de metode de antrenamente pentru întărirea abdominalilor.

Cea mai eficientă metodă ar fi antrenarea abdominalilor de 2-3 ori pe săptămână prin exerciţii clasice. Sunt unii care preferă să le antreneze zilnic. Nu e de recomandat ca abdominalii să fie antrenaţi dimineaţa, deoarece din cauza somnului, organismul este încă adaptat la aceea stare de amorţeală caracteristică statului întins în pat, iar contracţiile prea bruşte ale abdomenului de diminează pot cauza întinderi musculare sau pot afecta chiar şi coloana vertebrală.
Tot ceea ce e de făcut este antrenarea abdominalilor măcar de 2-3 ori pe săptămână, consumarea alimentelor bogate în proteine şi evitarea celor bogate în grăsimi, a dulciurilor precum şi a alcoolului şi a fumatului. Dacă aceste condiţii sunt îndeplinite nici rezultatele nu vor întârzia să apară.

Adevăratul inamic

"Adevărata victorie este victoria asupra sinelui." - Morihei Ueshiba

Titlul articolului este una foarte profundă. La prima vedere, un creştin devotat ar crede că este vorba despre cineva foarte malefic sau satanic, un musulman ar crede că este vorba despre un rival (adică un adept al unei alte religii), iar un luptător ar crede probabil că este vorba de cine ştie ce adversar de măsura lui. Fiecare în funcţie de gândirea lui ar veni cu o interpretare. Adevăratul inamic, un titlu pe cât de profund şi poate şi complicat dar în acelaşi timp şi atât de uşor de înţeles dar greu de digerat. Cine s-ar fi gândit că adevăratul inamic pentru tine eşti chiar tu? Da, aşa e. Noi suntem proprii noştri inamici.
Cel care trebuie învins neapărat sub orice formă este ego-ul nostru ignorant care este sursa tuturor relelor. Degeaba stăpâneşti tot felul de tehnici utile de autoapărare dacă nu îţi poţi controla propriile emoţii şi în cazul acela tehnicile sunt inutile. Degeaba ai cunoştinţe despre multe lucruri, indiferent de domeniu, şi la o prezentare eşti incapabil să ţii un discurs de calitate din cauza emoţiilor tale. Cu alte cuvinte, degeaba stăpâneşti tehnici sau meserii, şi degeaba ai diverse cunoştinţe, toate acele lucruri nu valorează nimic dacă nu îţi poţi controla propriile gânduri şi sentimente.
Ca să îţi anihilezi ego-ul ignorant şi egoist trebuie multă practică şi meditaţie asupra lucrurilor. Trebuie să realizezi că totul e trecător în această lume a suferinţei. Totul se schimbă permanent. Totul se schimbă de la o formă la alta. Conştiinţa şi aşa numitul suflet nu sunt altceva decât nişte instrumente ale minţii, iar mintea nu e altceva decât un produs prin care creierul ca organ de bază se poate manifesta. Gândind astfel vei realiza schimbarea şi încetul cu încetul vei învinge acel ego din tine care produce suferinţa. Realizând toate acestea adevăratul inamic este învins.

Puterea pumnului

Pumnul (Quan în limba chineză) reprezintă principala sursă de armă naturală de care o fiinţă umană se foloseşte în procesul de autoapărare sau de atac. Există nenumărate tehnici de pumn în toate stilurile de luptă. Lovitura directă, cea laterală, lovitura dată cu dosul pumnului, sunt doar câteva dintre principalele tehnici folosite în luptă.
Ca rezultatele să fie bune în luptă pumnii trebuie să fie puternici şi bine întăriţi. Există diverse metode de întărire a pumnilor, dintre care principala metodă este lovirea unui obiect dur pentru o perioadă mai lungă de timp. În antrenamentele moderne principala metodă de întărire a pumnilor constă în antrenamentul la sacul de box, sau loviturile date la makiwara (scândură dură sau lemn pe care sunt legate cârpe şi asupra căruia se execută lovituri pentru întărire).

Loviturile date în materiale dure nu sunt însă principala metodă de întărire şi de antrenare a pumnilor. Un alt exerciţiu foarte cunoscut este executarea flotărilor dar nu cu ajutorul palmelor ci folosind pumnii. O variantă şi mai dură ca să mă exprim aşa, este statul în mâini la perete sau un zid, dar ca în cazul flotărilor, se folosesc pumnii în loc de palme. Ideal este să se menţină cât de mult posibil poziţia. După o vreme de practică se pot executa flotări din această poziţie de stat în mâini în pumni.
Toate aceste metode de antrenament trebuie parcurse treptat şi nu sărite una peste alta.

Ultima metodă şi cea mai dură este în acelaşi timp şi o pură demonstraţie a puterii pumnilor. Ea constă prin spargerea unor materiale dure, începând de la nişte simple ţigle, apoi cărămizi, sau în cazuri extreme chiar şi bolţari de beton. La aceste demonstraţii nu participă doar forţa fizică a pumnului, ci se implică foarte profund practicantul, concentrându-şi energia internă în pumni astfel încât durerea de la impact nu se simte.
Ca să se ajungă la demonstraţiile de spargere, repet din nou trebuie parcurse toate etapele de întărire a pumnilor, care durează ani de zile. Nu ajunge doar un antrenament de două ore pe săptămână, ci trebuie muncit din greu, zi de zi.

Ideea de "maestru"

"Adevăratul Maestru nu suferă deloc în tăcere, ci doar pare că suferă fără să se plângă. Motivul pentru care adevăratul Maestru nu se plânge este că adevăratul Maestru nu suferă ci, pur şi simplu, trăieşte experienţa unui set de împrejurări pe care voi le-aţi numi de nesuportat." - Neale Donald Walsch

Termenul de "maestru" în zilele noastre se utilizează mult prea des. Tot mai mulţi apar care poartă acest titlu, dar în realitate habar n-având despre domeniul în care sunt "maeştrii". Acest termen, acest rang, maestrul, este mai greu de descris în cuvinte. Pur şi simplu este ceva mult prea profund. De exemplu, în domeniul artelor marţiale, cei mai mulţi practicanţi moderni îl au ca model de inspiraţie şi idol pe celebrul star de cinema Bruce Lee, considerând pe acesta în acelaşi timp mare maestru. Nu spun că nu era bun în ceea ce făcea, într-adevăr era un practicant excepţional, bun în tehnică şi în domeniul cinematografiei, dar după părerea mea era prea departe de titlul de "mare maestru" sau "maestru absolut", aşa cum îl consideră mulţi.
Un adevărat maestru după părerea mea este mai mult decât un maestru de arte marţiale care stăpâneşte tehnicile la maxim şi ştie mişcările pe de rost. Un maestru trece dincolo de tehnică, şi când spun asta mă refer la starea lui mentală, stăpânirea şi controlarea pornirilor şi emoţiilor, transformarea interioară. De-a lungul istoriei au fost puţini oameni care au meritat cu totul titlul de maestru. Dau un singur exemplu. Personal, consider că un astfel de maestru era fostul patriarh al templului Shaolin, marele maestru Hai Deng. Nu doar pentru că era unicul care stăpânea la perfecţie abilitatea degetului Chan, adică abilitatea de a putea sta într-un singur deget, ci şi pentru faptul că de fiecare dată când era provocat a refuzat lupta, chiar şi dacă ar fi fost doar o luptă amicală. A folosit tehnicile doar pentru a demonstra adevărata putere care poate fi obţinută în urma anilor de practică. Şi nu în ultimul rând, a fost unul dintre puţinii maeştrii care au atins Iluminarea (cunoscută şi sub denumirea de Starea lui Buddha).

Fără să mai enumăr prea multe şi să întind vorba, pe scurt spus un maestru trebuie să treacă dincolo de tehnică, dincolo de stilul în care a devenit maestru, să-şi învingă ego-ul, adică pe el însuşi. Dacă se poate învinge pe el unsuşi poate învinge orice. Pentru un astfel de om desăvârşit nu există frică, spaimă, emoţii, negativitate, ignoranţă, şi nici chiar moarte. Viaţa şi moartea se contopesc pentru el. Dacă un practicant ajunge la această realizare, adică să devină un astfel de maestru, nu trebuie să-şi păstreze pentru el toate aceste realizări pentru că ar fi un semn al egoismului înrădăcinat în ignoranţă, ci din contra să împărtăşească cu toată lumea dornică să studieze. Acesta este adevăratul maestru, şi nu acela care îţi arată cum să-i rupi mâna atacatorului, adevăratul maestru te învaţă cum să eviţi lupta sau la nevoie să te aperi în aceea manieră în care să îl faci pe atacator să-şi observe propria lui nebunie.
Şi ca încheiere vrea să dau ca exemplu un alt motto rămas celebru, de la marele maestru Morihei Ueshiba, maestrul fondator al Aikido-ului, maestru care a obţinut Iluminarea în urma practicii. Motto-ul sună aşa: "Adevărata victorie este victoria asupra sinelui".

Metodele moderne de antrenament ale artelor marţiale

Difenreţa dintre metodele tradiţionale şi cele moderne de antrenament în artele marţiale este foarte mare. Se poate afirma ca în expresia distanţei "de la cer la pământ". În rândurile ce urmează o să încerc să prezint principalele caracteristici ale metodelor moderne de antrenament din domeniul artelor marţiale, avantajele acestor metode şi totodată şi dezavantajele lor. E un subiect destul de complex, şi la fel ca multe alte subiecte de acest gen nu prea e pe gustul fiecăruia dintre noi.
Principala observaţie ce trebuie să fac pentru început este faptul că artele marţiale nu sunt sporturi, hobby-uri, sau vreun fel de entertainment. Ele reprezintă o drum, o Cale, pe care odată călcată trebuie urmată până la capăt. Artele marţiale definesc caracterul practicantului, persoana lui. Trofeele, centurile de diverse culori şi rangurile sunt doar simbolice. Cei care nu înţeleg aceste idei nu sunt adevăraţi practicanţi de arte marţiale, ei sunt doar sportivi, aşa cum şi cred de fapt despre arte marţiale ca fiind un sport ca fotbalul sau oricare alt sport.

Metodele moderne de antrenament se concentrează foarte puternic pe dezvoltarea forţei, al aspectului fizic dur şi călit, şi nu în ultimul rând pe învăţarea rapidă a unor tehnici de autoapărare. Nu se pune accent pe însuşirea unor poziţii pentru perioade mai lungi de timp (zhuang), nici pe exerciţiile de respiraţie nu se prea pune accent şi mai puţin de atât nu se pune accent deloc pe studierea filozofiilor care au la bază fondarea artelor marţiale, cum ar fi budismul sau daoismul. Să nu uităm că artele marţiale ca sisteme complexe de luptă îşi au originea în faimosul templu Shaolin din China, care în acelaţi timp este o mănăstire budistă. Şi tot ca observaţie, exerciţiile de respiraţie şi cele de qigong, cele mai multe dintre ele, îşi au originile în munţii Hua şi templul Wudang, locuri sacre din punct de vedere al doctrinei daoiste. Deci, pe scurt, orice practicant serios de arte marţiale mai întâi ar trebui să aibe ca scop dezvoltarea psihică sau mentală, prin studierea acestor filozofii, iar după asta pe locul doi ar trebui să fie dezvoltarea fizică şi însuşirea tehnicilor.

Un alt aspect al metodelor moderne de antrenament este acela că se pune mare accent pe dezvoltarea forţei. Pentru acesta se exersează mult lovituri la sac de box sau la alte materiale dure. Nu în ultimul rând flexibilitatea este un aspect foarte important. Se pune mare accent pe realizarea sforii cu cât mai mare uşurinţă. Mobilitatea este de asemenea importantă, şi aici accentul se pune pe executarea cu cât mai mare uşurinţă a diferitelor tipuri de salturi acrobatice gen back-flip sau front-flip.
Acestea fiind spuse, să nu uităm că sunt practicanţi care se antrenează în manierele descrise mai sus dar în acelaşi timp studiază şi ideile filozofice şi încearcă permentn din răsputeri să îşi dezvolte atitudinile mentale. Pentru cei care doresc să ducă o viaţă sănătoasă sunt ideale metodele moderne de antrenament; decât sedentarism mai bine mişcare, nu-i aşa?
În concluzie, oricare ar fi metoda de antrenament aleasă, indiferent că e cea clasică sau că e cea modernă, ţelul final trebuie să fie acelaşi: dezvoltarea puternică a caracterului, a mentalului şi a fizicului, toate aceastea împreună, în armonie. Totul depinde doar de practicant şi de felul în care se antrenează.