Virtuţile luptătorului

Preaînţeleptele poveţe ale lui Wang Yuan Zai

Cu multă cumpătare te înfruptă din carne şi din vin. Nu te lăsa nicicând robit de ale lumii bogăţii şi de-a femeii frumuseţe.
Nu-ţi pune trupul la grele încercări, căci nu aceasta-i calea ce te face un luptător vestit. Şi tihna îşi are rostul ei, căci ea aduce uşurarea truditului tău trup.
Mai bine mort, decât să trădezi tainele ce stau la temelia iscusinţei în luptă. Mai bine să pieri, decât să laşi vreo clipă voinţa să-ţi slăbească.
Deprinde ce-i mai bun în alte şcoli pentru a putea apoi să îmbogăţeşti propria-ţi şcoală.
Mândru de eşti, nu ai decât de pierdut. Dar sufletul de-ţi este plin de netrufie ai doar de căştigat.
De inima îţi este subjugată de trufie, pe dată trupul se va lenevi.
Prieteni de-ţi faci, cată să te însoţeşti cu suflete nobile. Arbori de sădeşti, cată să pui doar dârzul pin sau virtuosul chiparos.
Prietenii ce binele ţi-l vor nu-s niciodată de ajuns. Prietenul ce răul cată a-ţi pricinui este totdeauna de prisos a-ţi sta-mprejur.
A face bine să-ţi fie cea mai de preţ bucurie. Cu mare străşnicie să te fereşti a săvârşi fapte ticăloase.
Urăşte tot ce-i mic. Cată să lipţi împotriva a tot ce aduce neorânduială în lumea oamenilor şi-n necuprinsul Firii.
Apa limpede lasă să i se vadă fundul, iar oglinda clară arată pe deplin inima.
Vorba sî-ţi fie cu măsura, iar fapta du-o până la capăt.
Purtarea de-ţi va fi cuviincioasă, tu vei putea cu uşurinţă pacea să aduci în cel mânios. Mai lasă de la tine şi-l vei opri pe cel ce cată sfadă.
Să nu te temi de cei puternici. Pe cei slabi nu-i înşela.
Când întâlneşti pe cineva, nu te-avânta să-drugi vrute şi nevrute. Când ai să faci o treabă, nu te pripi să treci la faptă-n neorânduială.
Nu te lăsa vrăjit de vorbe dulci, căci vei cădea uşor în capcană. Nu umbla pe malul râului, căci se prea poate picioarele să-ţi uzi.
Tu pildă ia de la Wu Song, luptător ce plin de vitejie n-a stat pe gânduri şi a ucis deândată tigrul. Nicicând să-nveţi de la milostivul Tong Guo, ce-a ajutat un lup prea ticălos, care apoi pe binefăcător a vrut să-l facă prânz.
Şi ţine minte: cruţând un ticălos, loveşti în omul bun.

Metodica antrenamentului tradiţional în artele marţiale (3)

Din punct de vedere al antrenamentului tradiţional, artele marţiale nu sunt doar nişte simple sporturi prin care se exersează diverse mişcări sau tehnici. După o lungă perioadă de practică se ajunge în acel punct în care accentul se pune pe morală. Concret, pe lângă ţinuta unui comportament "civilizat", practicantul se va gândi la figura maestrului său, sau la întemeietorul stilului practicat, sau la oricare altă personalitate din domeniul artelor marţiale. El se va gândi că maestrul în cauză se uită la el şi îl ajută să progreseze în practică, transmiţându-i energie.
După 2-3 ani de exersare perseverentă în maniera descrisă mai sus, se trece la practicarea tehnicilor caracteristice stilului practicat. Se exersează formele (tao lou), care nu sunt doar nişte simple înlănţuiri de mişcări haotice. Ele sunt "ceva" care definesc personalitatea, şi pe lângă asta conţin o sumedenie de tehnici şi alte mişcări arhivate sau codificate într-o aşa numită formă de exersare. Aceste tao lou-uri se învaţă pe rând, pas cu pas şi cu multă atenţie.

Următoarea etapă a antrenamentului constă în durificarea unor părţi ale corpului, care vor fi folosite cu precădere în luptă. De cele mai multe ori, în această fază sunt îmbinate exerciţiile din qigong-ul dur (yinggong) cu cele specifice artelor marţiale. Un alt aspect important este cel al absorbţiei energiei loviturii primite. Aici fiecare stil îşi are maniera sa proprie de a realiza acest lucru, totuşi, ideea generală este aceea de a lăsa energia să coboare către partea inferioară a corpului.
Deosebirea dintre antrenamentul tradiţional şi cel modern este foarte mare. În varianta modernă se învaţă un mare număr de tehnici şi mişcări începând deja de la primul antrenament. Nu se pune accent pe exersarea unei poziţii imobile pentru o perioadă de timp (zhuang), nu se iau în considerare nici tehnicile energetice (qigong), se încearcă doar dobândirea unor rezultate, care au însă un caracter superficial. Avantajele antrenamentului modern constau în posibilitatea de a aplica în luptă unele tehnici, după o perioadă relativ scurtă de timp, forţa folosită însă va fi foarte mică, comparativ cu cea a unui adevărat luptător. Dezavantajele sale sunt mai multe: probabilitatea foarte mare de apariţie a aşa zisei "forţe false a corpului", mentalul nu este nici puternic şi nici liniştit, probleme cu reglarea respiraţiei, imposibilitatea de a mai vedea capătul drumului, transformarea negativă a practicantului (se întâmplă cel mai adesea occidentalilor) punându-se accentul pe partea distructivă.

În zilele moderne practicanţii pun accent doar pe transformarea corpului, nu şi pe cea a mentalului. Nu încearcă să îşi lărgească cunoştinţele cu idei filozofice orientale, sau despre medicină tradiţională, tehnici energetice şi alte lucruri ce ţin de interior, habar n-având că la un moment dat artele marţiale şi toate aceste domenii se împletesc. În timpul antrenamentului de exemplu în loc să se exerseze zhuang-ul de exemplu se fac exerciţii tip culturism. Am dat doar un singur exemplu.
Alegerea făcută la începutul drumului este foarte importantă. De ea depinde evoluţia ulterioară. Ţineţi minte acest lucru când ajungeţi într-o sală de arte marţiale.

Metodica antrenamentului tradiţional în artele marţiale (2)

În mod normal, antrenamentul este compus din mai multe părţi. Foarte important este însă deosebirea dintre antrenamentul tradiţional şi cel modern. Antrenamentul tradiţional presupune construirea treptată a practicantului, începând de la transformarea exterioară şi pornind spre cea interioară, ca în cazul stilurilor externe (Waijiquan). În cazul stilurilor interne (Neiijiaquan), procesul se desfăşoară invers, practicantul îşi începe transformarea de la interior spre exterior.
Conform stilurilor externe, practicantul mai întăi trebuie să îşi întărească muşchii şi oasele, apoi treptat prin exersarea esenţei corporale se reglează respiraţia şi circulaţia energetică. După o perioadă de antrenament se reglează mentalul şi se uneşte interiorul cu exteriorul. Ca s-a ajuns aici, puterea se îmbină cu supleţea, totul respiră forţă şi echilibru. Stilurile externe de kung fu cele mai cunoscute sunt Shaolin, wing Chun, Choi Lai Fut, Hsing I, Huang Gar, etc.
În cazul stilurilor interne, practicantul porneşte de la liniştirea minţii, reglarea respiraţiei şi cultivarea energiei. Pe măsură ce exersează, energia sa va deveni în exces şi se va strânge în principalii centrii energetici. Conform stilurilor interne şi a medicinei tradiţionale chinezeşti, energia acumulată în exsec în centrii energetici după o vreme se va depune în oase, astfel apărând mobilitatea. Acesta este mecanismul dobândirii mobilităţii şi a puterii folosit de practicile interne (Neigong). Cel mai cunoscut stil intern este Tai Chi Chuan, care se divide în mai multe stiluri, cele mai cunoscute fiind Chen, Wu, Yang, Sun, etc.
Indiferent de stilul ales, că e extern sau intern, la un moment dat datorită practicii se ajunge în acelaşi loc.

Prima etapă şi în acelaşi timp şi cea mai importantă în antrenamentul tradiţional este menţinerea unei poziţii imobile (zhuang), care variază de la un stil la altul. Poziţia trebuie menţinută de la 2-3 minute până la cel mult 2 ore. Oricum, pentru început se menţine doar câteva minute. Principala poziţie ce se exersează este postura călăreţului (mabu), cea din imaginea alăturată. Scopul acestui exerciţiu este acela de a dezvolta mobilitatea dar în acelaşi timp şi voinţa şi perseverenţa, de a dori să poţi sta cât mai mult într-o astfel de poziţie care la vedere pare uşoară dar când e vorba de execuţie după o vreme se simt toţi muşchii cum lucrează. Cu timpul, practicantul o să poată să menţină poziţia din ce în ce mai mult. Oricum, scopul exerciţiului nu este acela de a exersa "timpul".
Pentru a înţelege mai bine acest lucru, trebuie clarificată problema celor "3 aranjări". În mod concret este vorba de aranjarea poziţiei, reglarea respiraţiei şi concentrarea atenţiei. Numai când acestea sunt îndeplinite va începe cu adevărat practica artelor marţiale. De aceea, în prima perioadă a antrenamentului practicantul nu face nimic altceva decât să-şi aranjeze postura, respiraţia şi mentalul. După o vreme, când toate cele menţionate mai sus sunt rezolvate, se pune accentul pe exersarea timpului. Concret este vorba de menţinerea poziţiei sau repetarea unei mişcări pentru o durată stabilită înainte de începerea practicii.
Astfel, dacă la un moment dat este importantă exersarea muşchilor şi oaselor, şi ulterior a energiei, în final ceea ce va conta va fi exersarea mentalului.

Metodica antrenamentului tradiţional în artele marţiale (1)

În practica artelor marţiale nu este suficientă perseverenţa. Dacă ea nu este dublată şi de o metodă corectă de antrenare a corpului şi a spiritului (minţii), atunci rezultatele nu vor fi cele avute în vedere de maeştrii de altădată. Este esenţial să gândim antrenamentul din timp, să ştim ce scopuri avem şi să ne cunoaştem limitele. Deasemenea, este foarte important ca, pe parcursul exersării, fiecare să-şi poată da seama dacă progresează sau nu, dacă apar transformări pozitive sau negative.
De aceea, într-o primă fază trebuie cunoscute caracteristicile stilului ales, etapele ce vor fi străbătute progresiv, punctele esenţiale şi cele ce trebuie evitate, etc. se recomandă, ca înainte să începeţi practica propriu-zisă, să vă familiarizaţi cu teoria wushu-ului (wushu reprezintă totalitatea stilurilor de arte marţiale chinezeşti), să aflaţi cât mai mult despre viaţa unor maeştrii, despre ce au reprezentat pentru ei artele marţiale, cum ar veni spus pe scurt să vă documentaţi. Cam aceasta ar fi prima etapă, cea în care viitorul practicant capătă o anumită stare interioară, ceea ce îi dă motivaţie, inspiraţie şi putere pe viitor.
În China, cei care se hotăresc să studieze artele marţiale, înainte vin la antrenamente ca simpli spectatori şi urmăresc gesturile executate de elevi, ritmul antrenamentului şi derularea ei. După o perioadă, după ce sentimentele sale sunt destul de profunde, el începe antrenamentul alături de ceilalţi. Această primă fază are o semnificaţie adâncă: este vorba de implicarea mentalului în practica artelor marţiale. Oare cum ar putea cineva să facă corect ceva ce nu a înţeles? Cei care încep exersarea wushu-ului vor trebui să nu se grăbească să treacă direct la repetarea mecanică a gesturilor pe care le văd, fără se perceapă caracterul mişcărilor respective şi atitudinea practicantului care le execută.
La început este necesară lămurirea poziţiei corecte din care se pleacă, orientarea corpului , a privirii, etc. După aceea trebuie sesizată poziţia finală, urmărind de asemenea gradul de răsucire a şoldului, orientarea feţei, a palmelor şi a tălpilor, a pieptului, locul către care este îndreptată privirea, tipul de forţă exercitat, etc. Următorul pas este clarificarea traiectoriei pe care se duc diferitele părţi ale corpului pentru a ajunge de la o poziţie la alta. Acum este momentul să înţelegeţi atitudinea pe care o aveţi în executarea mişcării, să vedeţi dacă ceea ce faceţi este un atac sau o apărare, împingere sau lovitură, dacă tehnica are un caracter suplu sau violent.
Nu goliţi niciodată un gest de semnificaţia lui marţială, chiar dacă aparent el este o mişcare de încălzire.

Cum se face sfoara? (2)

Sfoara este un exerciţiu deosebit de important pentru practicanţii artelor marţiale şi pentru cei care practică gimnastica. Rolul principal al exerciţiului este îmbunătăţirea flexibilităţii picioarelor, dezvoltarea echilibrului, stabilităţii, coordonării şi mobilităţii.
Pentru a putea face cu cât mai mare uşurinţă această poziţie e nevoie de foarte multă practică.
În rândurile de mai jos am să dau 5 sfaturi utile pentru practicarea acestui exerciţiu.


1. Încălzirea
Niciodată nu trebuie neglijată încălzirea. Este cel mai important lucru la orice antrenament. Pentru încâlzirea picioarelor cel mai indicat este să facem fandări, pentru început fandări obişnuite după care ne putem ridica piciorul pe ceva mai înalt şi putem face fandări mai "grele".

2. Întinderea suplimentară
La această parte a antrenamentului cel mai important este ridicarea piciorului pe un obiect înalt şi menţinerea poziţiei. Înălţimea obiectului creşte cu timpul. O altă variantă este aplecarea capului spre genunchi, atât din poziţia cu picioarele pe un obiect înalt cât şi din poziţia şezând. Poziţiile pot varia, la fel ca şi nivelul la care ridicăm piciorul şi nivelul până unde aplecăm capul, totul variază cu înaintarea în practică.

3. Întinderea treptată
Această etapă este atunci când începem să exersăm concret sfoara, şi anume pe zi ce trece tot mai mult să ne întindem cu picioarele îndepărtate. Se îndepărtează picioarele şi se menţine poziţia, şi în fiecare zi se întind picioarele tot mai mult.

4. Sfoara
La această etapă se realizează deja sfoara propiu zisă, până jos la podea.

5. Continuarea exersării
La această etapă, când deja stăpânim sfoara, totul e să continuăm să o practicăm şi să exersăm aproape zilnic pentru a nu ieşi din formă. O indicaţie ar fi utilizarea varietăţilor, şi anume să putem face sfoara în mai multe moduri, cu tălpile picioarelor în diverse poziţii.

Stresul, o boală modernă

Stresul este o reacție psihologică și fizică normală la stilul de viațǎ modern, tot mai dezvoltat. Cȃnd creierul percepe o amenințare, semnalele se transmit corpului pentru ca acesta sǎ elibereze o explozie de hormoni, cu scopul de a alimenta capacitatea organismului de a rǎspunde la stres. Fără un management corect al stresului, de multe ori corpul rǎmȃne în alertă ceea ce, ȋn timp, afecteazǎ organismul ȋn numeroase moduri. Nu trebuie sǎ așteptați până când stresul are un impact negativ asupra sănătății dumneavoastră, asupra relațiilor sau asupra calitǎții vieții.

Corpul uman rǎspunde la stres prin activarea sistemului nervos și a hormonilor specifici. Hipotalamusul trimite semnale glandelor suprarenale pentru a produce adrenalinǎ și cortizol, iar aceștia sunt eliberați ȋn sȃnge. Acești hormoni accelereazǎ ritmul cardiac, respirația, tensiunea arterială și metabolismul. Vasele de sȃnge permit trimiterea unui flux de sȃnge mai mare cǎtre grupele musculare mari. De asemenea, ficatul elibereazǎ o parte din glucoza stocatǎ pentru a crește energia corpului iar transpirația este produsǎ pentru răcirea organismului. Toate aceste schimbări fizice pregăteasc persoana pentru ca aceasta sǎ acționeze rapid ȋn cazul unei situații ce necesitǎ o acțiune imediatǎ.

Rǎspunsul la stres este critic în situații de urgență, ȋnsǎ acesta poate fi, de asemenea, activat și într-o formă mai ușoară. Stresul ce afecteazǎ psihicul pe termen lung este mai greu de gestionat și produce mai multe probleme individului. Astfel, sistemul nervos este ȋntr-o continuǎ presiune iar organismul pompeazǎ hormoni de stres pe o perioadă îndelungată. Acest lucru poate uza rezervele organismului, amplificǎ senzația de epuizare, slăbesc sistemul imunitar al organismului și agraveazǎ și alte probleme de sǎnǎtate existente.



Simptomele stresului prelungit

Stresul poate afecta corpul, gȃndurile dar și comportamentul unui individ. Stresul prelungit poate contribui la probleme de sanatate, cum ar fi hipertensiunea arterială, boli de inimă, obezitatea sau diabetul. De asemenea, dacă aveți dureri în piept, mai ales în cazul în care acestea apar ȋn timpul activitǎții fizice sau este însoțită de dispnee, transpirații, amețeli, greață, sau dureri radiante în umăr și braț, trebuie sǎ primiți ajutor de urgențǎ deoarece acestea pot fi semnalele unui atac de cord.



Alte simptome:

• Probleme de memorie

• Anxietate

• Iritabilitate

• Depresie

• Diaree sau constipație

• Greață, amețeli

• Dureri în piept, bătăi rapide ale inimii

• Rǎceli frecvente

• Abuzul de alcool

• Insomnie

• Izolare



Managementul stresului

Stresul nu poate fi eliminat din viața unui individ ȋnsa acesta poate controla cât de mult este afectat de stres. Tehnicile de relaxare cum ar fi yoga, meditația și respirația profundă activǎ sunt o modalitate de relaxare a organismului. Practicate cu regularitate, aceste activități conduc la o reducere a nivelului de stres și aduc, de asemenea, capacitatea de a rămâne calm ȋn suituații mai stresante.

• Ȋncercați sǎ vǎ odihniți ȋn perioadele de stres

• Exercițiile regulate ajutǎ oamenii sǎ gestioneze stresul

• Doză sănătoasă de optimism poate ajuta ca perioada sǎ parǎ mai puțin stresantǎ

• Rezolvați mai ȋntȃi problemele mici, pentru cǎ acestea dau un sentiment de control iar pe măsură ce cǎpǎtați mai multǎ ȋncredere puteți dezvolta anumite abilitǎți ȋn ceea ce privește gestionarea stresului.

Cele 4 adevăruri nobile

Cele patru adevăruri nobile (în sanscrită catvāri āryasatyāni) sunt învățăturile centrale ale budismului. Sunt calificate drept nobile (ariya) pentru că exprimă ansamblul adevărurilor universale și duc la eliberarea individului.




1. Primul adevăr nobil: Dukkha
Potrivit primului adevăr nobil, existența condiționată, așa cum este cunoscută de oameni, este suferință: nașterea este suferință, bătrânețea este suferință, boala este suferință, moartea este suferință, a fi unit cu ceea ce nu iți place este suferință, a fi separat de ceea ce iți place este suferință. Termenul suferință este de asemenea folosit pentru a exprima insatisfacția, pentru că merge dincolo de durerea fizică.
Dukkha este primul adevăr nobil învățat de Buddha. Cuvantul din limba pali (Dukkha) desemnează suferința sau durerea în sensul său curent. Relevă totuși semnificații mai filozofice și mai extinse în învățăturile lui Buddha: cea de imperfecțiune, de impermanență, de conflict, de vid și de insubstanționalitate. Termenul de dukkha este deci folosit în mod curent, în absența unei traduceri adecvate.
Suferința relevă trei aspecte: suferința fizică și mentală, suferința cauzată de schimbare și suferința cauzată de condiționări. Suferința atinge toate nivelurile existenței, de la cele mai joase la cele mai înalte, cuprinzând chiar ceea ce în mod normal considerăm ca fiind agreabil: "ceea ce omul normal numește fericire, cel luminat numește dukkha" (Samzutta Nikâya).

2. Al doilea adevăr nobil (Samudaya): originea suferinţei
Cel de-al doilea adevăr nobil este originea suferinței (Dukkhasamudaya-ariyasacca). Acest adevăr este definit astfel:

"Este această "sete" (tanhā) cea care determină re-existența și re-devenirea (ponobhavikā), care este aviditatea pasională (nandirāgasahagatā) și care găsește fără încetare o nouă posesiune (tatratatrābhinandini), fiind vorba de setea plăcerilor fără sens (kāma-tanhā), setea existenței și a devenirii (bhava-tanhā) și setea non-existenței (vibhava-tanhā)."

Apariția (samudaya) setei (tanhā) depinde de senzație (vedanā), care depinde ea însăși de contact (phassa). Astfel, setea nu este cauza primară a suferinței, ci ea constituie cauza cea mai palpabilă și cea mai apropopiată. Setea desemneaza atașamentul de lucruri si de idei (dhamma-tanhā) care produce re-existența și re-devenirea (ponobhavikā).

3. Al treilei adevăr nobil: Nirodha
Al treilea adevăr este cel al opririi suferinței (în sanscrită nirodha). El anunță că există o încetare a setei. Acest sfârșit al durerii este denumit "eliberare finală" sau nirvana (nirvāna).

4. Al patrulea adevăr nobil: Magga
Al patrulea adevăr este cel al drumului ce duce către încetarea suferinței (magga). Acest drum este Calea Nobila cu 8 brațe: opinii corecte, intenții corecte, vorbire corectă, mijloace de existență corecte, efort corect, acțiune corectă, atenție corectă și concentrare a minții corectă. Acest drum duce la atingerea nirvanei.

Cele patru adevăruri nobile sunt adesea comparate cu activitățile unui medic (bhiṣagvara sau bhaiṣajya-guru): Persoana conștientă, luminată (buddha) are ca sarcină să vindece umanitatea cu propriile măini. Va pune mai întâi un diagnostic, va căuta cauza bolii, va vedea dacă tratarea este posibilă și preascie un remediu.

Cele 16 caracteristici ale Celor 4 Adevăruri Nobile
Fiecare din cele patru adevăruri are câte patru caracteristici.

Primul adevăr nobil:

Impermanența
Suferința propriu zisă
Vacuitatea
Absența de sine (impersonalitate).

Al doilea adevăr nobil:

Cauza
Originea
Producerea
Condiția

Al treilea adevăr nobil:

Oprirea
Pacea
Excelența
Renunțarea

Al patrulea adevăr nobil:

Calea
Cunoașterea
Facerea
Reuşita